Agerpres.ro George Cristian Maior - Includerea României în programul Visa Waiver, obiectiv prioritar în relația cu SUA
Agerpres.ro: George Cristian Maior - Includerea României în programul Visa Waiver, obiectiv prioritar în relația
14 Mar, 2016 20:37
ZIUA de Constanta
2266
Marime text
„Acesta este un obiectiv prioritar al nostru în relația cu Statele Unite, pe care cel puțin eu îl expun permanent la nivelul discuțiilor pe care le am în cadrul Congresului, și am văzut extrem de mulți membri ai Congresului favorabili acestei idei, deși acest an este mai special și în SUA prin prisma faptului că au loc alegeri (...) și în general problema imigrației este o chestiune sensibilă pe agenda publică de aici. Din punct de vedere tehnic (...) am făcut toate demersurile necesare pentru a finaliza cadrul de cooperare bilaterală pe acest aspect, s-a semnat ultimul acord necesar în acest sens cu procurorul general al SUA datorită demersurilor noastre și (...) voi continua în a susține acest demers extrem de intens în lunile care urmează”, a spus ambasadorul român.
La începutul lunii februarie, ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, declara că nu este foarte optimist cu privire la șansele României de a deveni parte a programului Visa Waiver în 2016, având în vedere că participanții români la acest program au o rată de refuz mai mare decât procentul minim legal de 3%, dar și perspectivele reduse ca această prevedere să fie modificată, dat fiind contextul politic din SUA.
„Legea americană cere ca participanții la programul Visa Waiver să aibă o rată de refuz nu mai mare de 3%. Ultimele statistici cu rata de refuz în cazul României, publicate acum mai bine de un an, arată că, deși evoluția era în direcția bună, rata de refuz era încă în mod considerabil mai mare de 3% și, de aceea, România nu se califică încă pentru acest program”, afirma Klemm, într-o întâlnire cu jurnaliștii la începutul lunii februarie. El explica faptul că, în condițiile în care rata de refuz în cazul României rămâne „în jur de 10%” și contextul politic nu este favorabil modificării legii astfel încât procentul minim să fie crescut, îi este foarte greu să fie optimist în legătură cu includerea României în programul Visa Waiver.
Sursa text: agerpres.ro
Sursa foto: Facebook
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii