Alcoolemie intre 2,10 si 2,35 pentru autorul accidentului din Caransebes
Alcoolemie intre 2,10 si 2,35 pentru autorul accidentului din Caransebes
Şoferul care a dat peste patru persoane pe aeroportul din Caransebeş avea o alcoolemie între 2,10 şi 2,35 potrivit rezultatelor IML. Institutul de Medicină Legală a făcut două teste de laborator.
Potrivit Parchetului General, Cristian Alexandru Ungur a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală gravă (o faptă), loviri sau alte violenţe (trei fapte), conducere a unui autoturism având o îmbibaţie alcoolică în sânge mai mare de 0,80 mg/‰ şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
De asemenea, procurorii au constatat că cele patru victime lovite de Cristian Ungur pe pista Aeroportului Caransebeş au suferit leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare de la 5 până la 100 de zile. După incident, tânărul a părăsit în mare viteză incinta aeroportului şi s-a îndreptat spre o localitate din imediata apropiere a acestuia. Ulterior, însă, acesta s-a prezentat în faţa organelor de poliţie.
Cauza, constituită iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, a fost preluată spre instrumentare de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Învinuitul va fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Judecătoriei Caransebeş cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: realitatea.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp