Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:07 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alertă cu bombă la Palatul Parlamentului

ro

14 Jan, 2016 11:37 1893 Marime text
 
Un apel făcut la serviciul de urgenţă 112 a anunţat, în această dimineaţă, că o bombă a fost amplasată în Palatul Parlamentului. Angajații SPP au intervenit imediat, însă nu au găsit niciun dispozitiv care să pună viaţa oamenilor în pericol.

Un apel la 112, făcut în această dimineaţă, anunţa că o bombă a fost amplasată la Palatul Parlamentului, potrivit unor surse din interiorul instituţiei, informează România TV.

Angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază din Palatul Parlamentului au fost alertaţi şi s-au făcut toate verificarile pentru un control antitero, în zona care aparţine Senatului. S-a verificat inclusiv holul din faţa biroului preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. 

Controale s-au făcut şi în zona Parlamentului, care aparţine Camerei Deputaţilor, deoarece anunţul la 112 nu a precizat unde la Parlament a fost pusă bomba. Cei de la SPP nu au găsit nicio bombă în clădire. 

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţior Valeriu Zgonea nu se aflau la Parlament, atunci când s-a dat alerta cu bombă. 


Sursa: România TV
Sursa foto: bucuresti.wikia.com

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii