Amenzi în valoare de 22.000 de lei în Satul de Vacanţă

02 Aug, 2016 10:50
ZIUA de Constanta
1337
Marime text
Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa au participat, în acest week-end, la acţiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor.
Pe timpul activităților preventive au fost derulate instruiri cu personalul aflat la locul de muncă și turiști, fiind diseminate peste 500 materiale informative, utile pentru cetățeni.
De asemenea, au fost verificate peste zece obiective de alimentaţie publică, în urma cărora s-au dat 45 de avertismente, dar şi 16 amenzi în cuantum de 22.000 de lei.
Deficienţele identificate de către inspectori includ neîntocmirea/ neactualizarea documentelor privind apărarea împotriva incendiilor la nivelul operatorilor economici, exploatarea instalaţiilor tehnice cu defecţiuni sau improvizaţii, nedotarea cu mijloace tehnice de primă intervenţie sau neverificarea acestora şi nerespectarea reglementărilor tehnice şi măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor la exploatarea centralelor termice.
De menţionat că Inspecţia de Prevenire a ISU Constanța beneficiază, în acest an, de sprijinul echipelor de inspectori (41 cadre) din ţară, fiind astfel acoperit un număr mult mai mare de construcţii verificate.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii