Premieră națională Andrei Roşu, primul român care a traversat înot Canalul Mânecii
Premieră națională: Andrei Roşu, primul român care a traversat înot Canalul Mânecii
30 Jun, 2015 23:28
ZIUA de Constanta
1481
Marime text
Roşu a alergat, duminică, de la Londra Marble Arch la Dover, o distanţă de 140 de kilometri, în 16 ore şi 53 de minute, apoi a înotat de la Dover la Calais, aproximtiv 40 de kilometri, în 21 de ore. Astăzi, el a atins ţărmul francez, iar acum sportivul dispută ultima parte a competiţiei, proba de ciclism, de la Calais la Arcul de Triumf din Paris (circa 300 de kilometri), din care a efectuat deja peste 50 de kilometri, scrie romanialibera.ro.
„Vă mulţumesc din suflet pentru urări şi pentru sprijin! Pe parcursul probei de înot, echipa de suport îmi citea mesajele primite = reeenergizare instant. Au contat enorm încurăjarile voastre, într-o cursă în care am vomat de 42 de ori, din cauza răului de mare (organizatorii au ţinut evidenţa şi mi-au spus ulterior că la 50 m-ar fi obligat să mă retrag), braţul stâng nu a mai fost funcţional după km 40, am trecut prin 2 "lanuri" de meduze-gigant roz şi violet, apa a avut 13 grade în UK şi 14 în Franţa, iar curenţii ne-au «ajutat» să parcurgem ultimii 4 km în... 8 ore!", a declarat Roşu, pe contul său de Facebook, după traversarea Canalului Mânecii, potrivit romanialibera.ro.
Economist de profesie, braşoveanul Andrei Roşu a intrat în 2012 în Cartea Recordurilor, după ce a alergat 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe 7 continente.
Sursa: romanialibera.ro
Sursa foto: romanialibera.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii