Anestezist cercetat penal pentru luare de mită, decorat de Iohannis
Anestezist cercetat penal pentru luare de mită, decorat de Iohannis
25 May, 2015 22:40
ZIUA de Constanta
2334
Marime text
Anestezistul Florin Rusu a fost reținut pentru luare de mită în mai 2013, alături de chirurgul ortoped Ștefan Oszvath, angajat în aceeași unitate, iar unele surse apropiate anchetei susțin că în luna iunie dosarul va fi trimis în judecată. Cei doi sunt acuzați că ar fi cerut bani de la familiile unor copii care aveau nevoie de operație. Rusu, medicul proaspăt decorat, a recunoscut faptele de care este acuzat.
Florin Rusu a fost decorat și de Traian Băsescu în 2011, pentru modul în care a acţionat atunci când au fost salvaţi bebeluşii implicaţi în tragedia de la Maternitatea Giuleşti.
Ancheta a pornit după ce părinții unui adolescent de 16 ani au depus un denunț la parchetul Tribunalului București, în care arătau că li s-a cerut suma de 600 de lei pentru ca fiul lor să fie operat. Banii au fost ceruți de Ozvath, care le-a explicat atunci că alți 200 de lei trebuie să ajungă la Rusu.
În momentul în care a fost reţinut, asupra medicului Florin Rusu s-a găsit suma de 3 050 de lei, bani pe care nu i-a putut justifica.
Sursa: B1 TV
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii