Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:14 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANI a constata o diferenţă de peste 37.000 de euro la averea procurorului Maximilian Ion Bălăşescu

ro

23 Mar, 2015 10:34 1857 Marime text
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de de 166.965,74 Lei (aprox. 37.520,39 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia de către Maximilian Ion Bălăşescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov în perioada 2000 - 2008, se arată într-un comunicat al ANI.
 
"Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Maximilian Ion Bălăşescu, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice", conform comunicatului citat.
 
Maximilian Ion Bălăşescu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
 
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii