Anna Lesko-este ziua ei de naștere. Ce visa să ajungă. Despre copilărie. Iată poza de pe Facebook (video)

Anna Lesko (n. 10 ianuarie 1979 în Chișinău), pe numele real Anna Stepvania Lyzhcko, este o cântăreață, pictoriță, textieră de origine etnică ucraineană din Republica Moldova, stabilită în România. La vârsta de 17 ani ea a efectuat o vizită în România, unde a hotărât ulterior să se stabilească.
 
În anul 2000, artista a decis să se concentreze asupra unei cariere muzicale, cântând timp de aproximativ un an în compania formației muzicale Direcția 5. În 2002 a apărut și primul material discografic de studio al artistei, Flăcări, ce conține și primul șlagăr al solistei — „Ard în flăcări” — care a rămas până astăzi unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale.
În paralel cu activitatea de muziciană, Lesko a făcut o pasiune pentru pictură, fiind consiliată în această artă de personalități notabile, precum Sabin Bălașa și Mircea Novac, primul felicitând-o totodată pe interpretă pentru talentul său. O serie de creații ale sale au fost expuse în Muzeul Național de Artă al României.
De asemenea, concomitent cu proiectele sale artistice, Lesko s-a implicat și în campania umanitară 1001 România sau a fost distribuită într-o serie de spoturi televizate pentru diferite produse.
 
Despre copilărie
“În copilărie eram capul răutăţilor. Eram creativă, aveam iniţiativa, îmi plăcea să joc, să-i antrenez în acţiunile mele pe cei din jur, îmi plăcea să fiu admirată dar nu eram genul de păpuşă care să stea într-o vitrină şi lumea să se minuneze de frumuseţea ei, dimpotrivă, ştiam cum să atrag admiraţia, să stârnesc interesul. Inventăm jocuri... îmi plăcea să fac pe vânzătoarea şi chiar vindeam mâncare din casă în schimbul unor pietricele pe care le ridicasem la rang de monedă forte. Îmi plăcea să joc, să pun în scenă piese de teatru, poveşti din floclorul rusesc... dacă stau şi mă gândesc reprezentaţiile mele erau adevărate ritualuri. Gaşcă dădea semnalul şi lumea se adună să mă vadă recitând, cântând, dansând, după care îi serveam cu răcoritoare, cu mâncare... eram că o mică gheişă. Nu întotdeauna jocurile mele inocente erau, însă, pe placul celor mari. Într-o zi ne-am jucat de-a frizeria şi ştiu că am ciopârtit vreo trei băieţi. Ei săracii, cu siguranţă amorezaţi de mine, erau încântaţi însă părinţii lor nu au fost de aceeaşi părere şi s-au plâns mamei mele. Iar mama, dragă de ea, mi-a aplicat o corecţie chiar în faţă lor: câtă umilinţă, câtă suferinţă pe mine... Lucru care nu m-a cuminţit... dimpotrivă, m-a înverşunat şi m-a făcut să mă gândesc la alte strategii. Oricum - băieţii pârâcioşi greu şi-au mai găsit loc în gaşcă după întâmplarea cu "frizeria". Copilăria mea a fost frumoasă...”