Apel al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța. Donatorii sunt așteptați în week-end să doneze sânge
Apel al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța. Donatorii sunt așteptați în week-end să doneze


”Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioada la un nivel insuficient, comparativ cu cererile. Pacienți cu boli grave, copii și adulți, au nevoie de tratament transfuzional; fără ajutorul donatorilor de sânge, nu li se poate asigura acest tratament” – au transmis reprezentanții Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța dispune de toate materialele necesare activității medicale, echipa depune eforturi lucrând în week-end-uri.
”Fără contribuția dumneavoastră, a oamenilor sănătoși dornici să ajute donand sânge, eforturile noastre nu își ating obiectivul. Va rugăm să nu ignorați acest mesaj și să luați în considerare oportunitatea de a oferi unui necunoscut o ora din sâmbătă dumneavoastră liberă, devenind donator de sânge” – au mai transmis reprezentanții Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp