„Apetitul" pentru serviciul militar obligatoriu este mai mic în Dobrogea Peste 50% dintre români vor reintroducerea armatei obligatorii
„Apetitul" pentru serviciul militar obligatoriu este mai mic în Dobrogea: Peste 50% dintre români vor reintroducerea
11 May, 2015 16:16
ZIUA de Constanta
1854
Marime text
Cercetarea arată că 58,4% dintre români consideră că în România ar trebui reintrodus serviciul militar obligatoriu, în timp ce 31,1% dintre respondenți spun NU, 10,5% reprezentând procentul non-răspunsurilor.
Acordul cu reintroducerea armatei obligatorii creşte odată cu vârsta, tinerii fiind cei mai puțin dispuși să susțină o astfel de perspectivă. Pe categorii de vârstă, pentru reintroducerea stagiului militar obligatoriu s-au exprimat favorabil 48% — între 18 și 34 ani, 57,2% — între 35 și 49 ani, 64,4% — între 50 și 64 ani. 67% dintre persoanele care au vârsta de 65 de ani și peste și-au exprimat acordul pentru o astfel de măsură, în timp ce 24,6% dintre cei intervievați s-au opus.
Referitor la același subiect, 61,5% dintre bărbați își exprimă acordul cu privire la reintroducerea serviciului militar obligatoriu, în timp ce doar 55,3% dintre femei se declară de acord cu o astfel de măsură.
Disponibilitatea mai mare de acord față de stagiul militar obligatoriu se întâlnește, potrivit studiului, la persoanele cu studii primare (64,4%), față de cea arătată de cei cu studii medii (59,7%) sau de persoanele cu studii superioare (48,1%).
Mediul rural (63,1%) este ceva mai favorabil măsurii decât cel urban (54,8%).
„Apetitul" pentru serviciul militar obligatoriu este mai mic la locuitorii din regiunile Muntenia-Oltenia-Dobrogea (54,2%), Banat-Crişana-Maramureş (55,4%), Transilvania (53,2%), comparativ cu cel al locuitorilor din Moldova-Bucovina (75,6%) – zona mai defavorizată din punct de vedere socio-economic, dar şi cea mai apropiată de tulburările de dincolo de graniţa de est.
De asemenea, 64,9% dintre persoanele cu venituri mici sunt de acord cu o astfel de măsură. La venituri medii, procentul este de 61,2%, iar la venituri ridicate — 47,6%.
54,8% dintre locuitorii din mediul urban sunt acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu iar în mediul rural, 63,1%.
Sursa: dcnews.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii