Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
05:14 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape 6.000 de locuri de cazare, disponibile in programul "O saptamana la mare"

ro

16 Aug, 2010 09:34 1125 Marime text

Programul 'O săptămână la mare' lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, pentru perioada 1-30 septembrie 2010, azi, odată cu punerea în vânzare a biletelor de odihnă în agenţiile de turism participante la program.Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), un număr de 38 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral pun la dispoziţie turiştilor 5.954 de locuri de cazare pe serie prin Programul 'O săptămână la mare', la preţuri situate între 159 şi 339 de lei.

Aceste locuri vor fi vândute în peste 50 de agenţii din toată ţara, ceea ce înseamnă că la sfârşit de sezon estival 2010 cel puţin 24.000 de turişti vor putea beneficia de vacanţe pe litoral la tarife reduse. Potrivit FPTR, până la această dată locurile au fost contractate în totalitate de către agenţii.

Tarifele pentru ofertaspecială pentru 6 nopţi de cazare (TVA inclus 9 la sută) sunt situate între 159 lei pentru hoteluri de o stea fără mic dejun şi 339 lei pentru hoteluri de patru stele cu mic dejun inclus, în perioada 1- 30 septembrie şi diferă în funcţie de staţiune şi de clasificarea hotelului. Cele mai multe locuri sunt disponibile în staţiunile Neptun - 1.485 locuri, Mamaia - 849 locuri, Olimp - 700 locuri şi Jupiter - 520 de locuri, etc.

Comisionul acordat agenţiilor de turism este de circa 10 la sută incluzând TVA.

FPTR precizează că pentru prestatorii care oferă servicii de cazare cu mic dejun, valoarea micului dejun este stabilită de fiecare în parte, iar sejurul minim este de 6 nopţi, dar se pot valorifica şi sejururi mai mari. În schimb, nu se valorifică camere în regim single şi nici partaje.

"O săpămână la mare" este un program al FPTR, aflat la a 19-a ediţie, face parte din programul naţional 'Turist în Romania' al Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Locurile de cazare incluse în acest program se adresează tuturor categoriilor de turişti români, iar vânzarea se va face conform principiului ' primul venit, primul servit'.

Sursa: agerpres.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii