Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:07 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestări în cazul tigaretelor false descoperite la Constanţa

ro

05 May, 2012 16:09 1570 Marime text

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au dispus, la data de 05.05.2012, reţinerea şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii PENICĂ GHEORGHE, BORLACHE CONSTANTIN, BORLACHE GABRIEL, SALI LALE, SALI BAIAZID, SALI ORHAN, MĂTANIE PETRE, LICIU CRISTIAN, NISTOR PAUL EUGEN şi SIMIŞANU IONEL pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, deţinerea, transportul, depozitarea şi vânzarea bunurilor şi a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi speculă.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă că în perioada aprilie 2012 - 04.05.2012 inculpaţii au deţinut la locuinţele personale cantităţi însemnate de ţigarete, de diverse mărci, nemarcate fiscal pe teritoriul României, cunoscând că provin din contrabandă pe care le-au transportat şi comercializat în Piaţa Griviţei din municipiul Constanţa şi Piaţa Centrală din oraşul Năvodari, deşi ţigările nu pot face obiectul comerţului particular, reprezentând monopol de stat, conform dispoziţiilor art. 2 lit. f din Legea 31/1996.

Astfel, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate s-au descoperit mai multe cantităţi de ţigarete respectiv, 2800 ţigarete (140 pachete), diferite mărci: VICEROY RED, cu timbru Ucraina; DOINA, cu timbru R. Moldova, ESER SLIMS şi MAIWAND, netimbrate fiscal, cantitatea de 56 baxuri cu ţigări marca VICEROY, respectiv 560.000 ţigarete, netimbrate fiscal pe teritoriul României, 23.160 ţigarete (1158 pachete) diferite mărci, 17.660 ţigarete (883 pachete) diferite mărci, cantitatea de 7800 ţigarete (390 pachete), diferite mărci, cantitatea de 31.200 ţigarete (1560 pachete), diferite mărci şi cantitatea de 5.270.000 ţigarete (263.500 pachete), marca VICEROY şi CAPITAL.

Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului a fost estimat la suma de 2.442.920 lei, reprezentând valoarea taxelor vamale, a accizelor şi a TVA-ului.

Propunerea de arestare preventivă formulată a fost înaintată Judecătoriei Constanţa, spre competentă soluţionare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii