Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:56 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestări pe bandă rulantă în această seară în dosarul "Căutătorilor de aur" de la Roșia Montană

ro

28 Oct, 2015 22:16 2015 Marime text
Tribunalul Alba a dispus, în această seară, arestarea preventivă a 11 persoane anchetate într-un dosar privind executarea de activități miniere fără drept în Roșia Montană, unde a fost exploatat fără autorizație zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare. Printre cei arestați se află și un lider al comunității de romi din satul Dăroaia, comuna Roșia Montană. Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia.
 
Pentru alte cinci persoane, printre care un nepot al primarului din Roșia Montană, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, tot astăzi, măsura controlului judiciar, cu interdicția de a părăsi județul Alba în următoarele 60 de zile. Zeci de percheziții, majoritatea în Roșia Montană, au fost efectuate ieri de 160 de polițiști din Alba, cu sprijinul celor de la Mureș, Cluj și Bihor, la domicilii și la sediile unor societăți comerciale.
 
Au fost audiate 47 de persoane, printre care un consilier județean, patronul unei discoteci din orașul Cîmpeni, dar și rude ale primarului din Roșia Montană. Unelte și instalații artizanale folosite pentru extragerea aurului, nisip aurifer, aur, sume de bani și documente au fost ridicate de polițiști în urma perchezițiilor efectuate ieri.
 
Potrivit unui comunicat al IPJ Alba, în urma perchezițiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 8.000 de euro și 16.000 de lei, înscrisuri, documente din care rezultă comercializarea ilegală a 4.969 grame de aur, alte documente de evidență și contabile, unelte și instalații folosite pentru extragerea aurului, precum și cantitatea de 480 de kilograme de nisip aurifer și aur.
 
De asemenea, au fost ridicate o armă neletală, deținută în mod ilegal, aproape două kilograme de geluri explozive/dinamită, din categoria explozivilor civili, capse detonatoare electrice, detectoare de metale și diverse scule folosite în activitatea infracțională.
 
Cu ocazia activităților de cercetare desfășurate anterior în cauză, polițiștii au confiscat peste un kilogram și jumătate de aur rezultat în urma extragerilor și prelucrărilor ilegale.
 
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2013-2015, 48 de persoane ar fi exploatat, fără autorizație, zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare. Acestea ar fi sustras, prelucrat și comercializat produse aurifere, introducându-le fără forme legale în circuitul economic sau plasându-le la case de amanet, sub forma unor garanții, fără returnarea sumelor de bani împrumutate.
 
În general, zăcământul a fost sustras din fosta uzina de preparare de la Gura Roșiei. Uzina, aflată în conservare, aparține exploatării de stat și nu mai era păzită, din lipsă de fonduri, de doi ani.



Sursa foto: hunedoaralibera.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii