Arestat pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu Marius Constantin cere să fie pus în libertate. Instanţa a rămas în pronunţare
Arestat pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu: Marius Constantin cere să fie pus în libertate. Instanţa
18 Jun, 2014 10:42
ZIUA de Constanta
1985
Marime text
Şedinţa Tribunalului Constanţa în care s-a judecat cererea lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, de a fi eliberat, s-a terminat. Judecătorul Lucian Lică a rămas în pronunţare.
Amintim că, Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, cercetat în stare de arest preventiv pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, Traian Băsescu, a formulat o cerere de înlocuire a măsurii preventive anterior precizată. Solicitarea de eliberare a ajuns pe rolul Tribunalului Constanţa. Judecătorul Lucian Lică, învestit cu soluţionarea cauzei, este cel care a dispus arestarea preventivă a lui Marius Constantin. Constantin este acuzat de şantaj, în stare de recidivă, persoana vătămată fiind Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, Traian Băsescu.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii