Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:52 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ASF a adoptat măsurile pentru normalizarea pieţei RCA

ro

05 Mar, 2016 09:57 2352 Marime text
 
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat, în ultimele două luni, un set de măsuri pe termen scurt şi mediu pentru soluționarea problemelor menționate în Protocolul încheiat pe 22 decembrie 2015 cu reprezentanţii transportatorilor, având ca obiectiv final reașezarea pieţei RCA pe baze sănătoase, se arată într-un comunicat transmis de ASF.
 
Pe lângă întreprinderea unor acțiuni imediate, menite să corecteze derapajele din piață semnalate de consumatori, ASF a condus procesul de elaborare a propunerii pentru o nouă Lege privind asigurările RCA, pe baza consultărilor cu toate părțile implicate. Propunerea a fost înaintată Parlamentului și Ministerului Finanțelor Publice pe data de 25 februarie 2016.
 
Măsuri pe termen scurt
 
1.  Pentru limitarea creșterii tarifelor RCA la 50%, pe medie, comparativ cu tarifele valabile la 30.06.2015, ASF a eliminat din Norma 23/2014 privind RCA prevederea prin care reducerile comerciale pentru clienți nu puteau depăși un plafon de 10%. Ca urmare, asigurătorii au acum libertatea de a acorda orice discount de preţ consumatorilor cu un istoric de daunalitate bun, ceea ce se reflectă în tarife contractate semnificativ mai mici decât cotațiile standard practicate de societățile autorizate să vândă RCA.
Potrivit raportărilor transmise de societățile de asigurare, în cadrul procesului de monitorizare a evoluției tarifelor RCA instrumentat de ASF, la nivelul lunii ianuarie 2016, prima medie pentru polițe încheiate pe 12 luni, calculată cumulat pentru segmentele autoutilitare/autocamioane și transport de persoane, înregistra o creștere de 42% față de nivelul lunii iunie 2015. Separat, pe segmentul autoutilitare/autocamioane, prima medie a urcat cu 46%, în timp ce pentru vehiculele destinate transportului de persoane creșterea a fost de 61%.
Menționăm că Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului (art. 21, 180 și 181) din 25 noiembrie 2009 interzice autorităților naționale de supraveghere să intervină în aprobarea primelor individuale sau să solicite notificări sistematice din partea asigurătorilor.
 
2.  Prin modificarea aceleiași Norme 23/2014, ASF le-a interzis asigurătorilor să folosească indici de încărcare, coeficienţi de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor care să nu fie fundamentate statistic şi actuarial, ca premisă de bază pentru menținerea unei proporţionalități între tarifele practicate în perioade succesive şi evoluţia daunalităţii pe o anumită categorie de asiguraţi.
 
3.  Ca răspuns la solicitările transportatorilor și pentru evitarea unor distorsiuni în fundamentarea tarifelor RCA, ASF a mai decis eliminarea componentei Carte Verde în cazul vehiculelor care, din cauza limitărilor tehnice sau juridice, nu pot circula în afara teritoriului României.
 
4.  În contextul intrării în vigoare, de la 1 ianuarie 2016, a Legii 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, care transpune prevederile Directivei europene Solvabilitate II, ASF a realizat o analiză de impact al noilor reglementări asupra pieței RCA, precum și posibilitățile de adoptare a unor norme mai relaxate, cu caracter local.

Concluzia analizei a fost că Directiva impactează toate liniile de business ale unui asigurător, nu doar segmentul RCA. În particular, notificările de tarife pentru 2016 au arătat că nu există nicio încărcare pentru costul capitalului, la niciuna dintre societăţile care încheie polițe RCA, din cauza aplicării noului regim de solvabilitate. Cât privește costul reasigurării, acesta nu este întotdeauna cuprins în tarifarea pentru RCA, iar acolo unde este, are un impact în jur de 5%, așadar modificarea contractului de reasigurare ca măsură de conformare cu Directiva Solvabilitate II ar putea avea un impact marginal, de circa 1%. Pe de altă parte, costurile administrative (inclusiv costurile de achiziţie) la nivel de piaţă au scăzut ușor în 2015 pe clasa X - Asigurări auto, de la 39% din primele brute subscrise în 2014 la aproximativ 38% în trimestrul al treilea din 2015. Privind din perspectiva RCA, implementarea Directivei Solvabilitate II va aduce mai multă protecție beneficiarilor direcți ai polițelor RCA, respectiv terților păgubiți.
 
Măsuri pe termen mediu
 
Pentru îmbunătățirea funcționării bazei de date CEDAM,ASF are deja în derulare un proiect de anvergură pentru retehnologizarea și modernizarea sistemelor informatice, unul dintre obiective fiind crearea unei noi baze de date care să cuprindă informații despre polițele RCA și istoricul de daunalitate pe vehicul sau șofer, prin interconectarea cu sistemele altor instituții (DRPCIV, CNADNR etc.). Prin proiectul noii Legi RCA, ASF propune ca baza CEDAM să fie gestionată în cadrul unui Birou Național al Asigurătorilor de Autovehicule (rezultat din comasarea BAAR cu FPVS), realizându-se astfel o centralizare și o unificare a bazelor de date ce cuprind informații și statistici relevante privind asigurările auto din România. Astfel, vor putea fi reduse contribuțiile obligatorii pentru funcționarea bazei de date, conform solicitărilor exprimate atât de asigurați, cât și de asigurători.
 
Constatând insuficiența informațiilor publice privind modul de fundamentare a tarifelor RCA, ASF a publicat pe data de 19 februarie 2016 un prim raport destinat informării consumatorilor cu privire la calculul actuarial, respectiv modalitățile concrete și etapele parcurse de asigurători în procesul de fundamentare a tarifelor RCA (http://www.asfromania.ro/publicatii/rapoarte-de-piata). De asemenea, pentru creșterea nivelului de transparență, ASF propune, în noul proiect de lege înaintat Parlamentului, instituirea obligativității asigurătorului de a pune la dispoziția asiguratului, la cerere, toate informațiile relevante care stau la baza fundamentării tarifului de primă RCA.
În luna ianuarie a acestui an, ASF a angajat compania de consultanță Milliman pentru determinarea unor repere de referință la nivelul pieței privind dauna medie și frecvența medie a daunei și corelarea acestora cu prima tarifară, pe date comparabile pentru societățile care vând RCA, respectiv pentru evaluarea gradului de adecvare a tarifelor în raport cu daunalitatea.
În același timp, implementarea proiectului privind înființarea Biroului Național al Asigurărilor Auto va crea condițiile pentru realizarea unor analize de piață complete, precum și pentru calcularea periodică a unui nivel mediu de referință al primelor RCA.

 
Măsuri de îmbunătățire structurală a sistemului RCA
 
Pe baza concluziilor unui grup de lucru dedicat, care a reunit toate părțile interesate, ASF a finalizat propunerea privind proiectul Legii privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule, care ar urma să înlocuiască Legea nr. 136/1995. Proiectul are în vedere inclusiv posibilitatea de a suspenda polița RCA pe perioada în care autovehiculul nu este utilizat.
În ceea ce privește emiterea polițelor RCA exclusiv pe persoane fizice (după CNP), este de menționat faptul că legislația europeană impune un sistem de asigurare a răspunderii civile auto bazat pe cu totul alte principii, asigurarea RCA fiind încheiată pe autovehicul în toate statele membre UE.
Prin toate măsurile adoptate, ASF a căutat să identifice cele mai bune soluții care să vină în sprijinul asiguraților RCA. Demersurile vor continua în lunile următoare, iar activitatea Grupului de lucru pe asigurări (din care fac parte reprezentați ai asigurătorilor, transportatorilor, intermediarilor în asigurare, service-urilor auto) își va concentra atenția asupra soluționării problemelor de natură tehnică și pe elaborarea legislației secundare care să sprijine și să detalieze mecanismele și regulile incluse în noul proiect de lege privind asigurările auto din România.
 
Referitor la cifrele vehiculate în media, în ultimele zile, privind evoluția primelor RCA, și care au ca sursă „Raportul investigaţiei privind sectorul asigurărilor auto din România” publicat recent de Consiliul Concurenţei, ASF subliniază că în document sunt prezentate variaţii de tarife individuale, cu ilustrarea unor valori extreme - maxime şi minime, în timp ce datele făcute publice anterior de către Autoritate scot în evidenţă evoluţia primelor medii la un nivel mai înalt de agregare, pe un întreg portofoliu de asigurări. Astfel, creşterile sau scăderile tarifelor de primă înregistrate în cazuri individuale pot diferi semnificativ de mediile înregistrate pe anumite segmente de clientelă.
 
Totodată, situaţia publicată de ASF (poate fi consultată pe site-ul Autorităţii – aici) include valori ale primelor din contracte efectiv încheiate, în timp ce analiza Consiliului Concurenţei foloseşte valorile tarifelor standard notificate de asigurători. Între aceste tipuri de tarife pot exista de asemenea diferenţe semnificative, în primul rând ca urmare a eliminării plafonului de 10% pentru reducerile comerciale. De exemplu, în cazul unui asigurător care a notificat către ASF un tarif de bază de 12.887 lei pe categoria autoutilitare/autocamioane cu masă totală autorizată de peste 16.000 kg, pentru 12 luni, prima medie contractată a fost considerabil mai mică, de 7.763 lei.
 
Prin urmare, diferențele dintre tarifele de primă publicate de ASF și cele din raportul Consiliului Concurenței provin atât din sursa datelor, cât și din abordarea după care a fost făcută selecția, așa încât cele două seturi de cifre pot fi considerate complementare și nu contradictorii, se mai arată în comunicatul transmis de ASF. 



Sursa foto: universuljuridic.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii