Asociaţia prostituatelor "Maria Magdalena" din România a aderat la manifestul din Europa
Asociaţia prostituatelor "Maria Magdalena" din România a aderat la manifestul din Europa
Prostituatele din România şi-au format o asociaţie numită simbolic "Maria Magdalena" după numele prostituatei care l-a urmat pe Iisus ca discipol. Asociaţia Română Anti Sida, în cadrul unui proiect, a iniţiat un manifest prin care, fiecare practicantă de sex comercial, să aducă propuneri cu ceea ce ar dori să se schimbe.
Documentul va fi un "Manifest al prostituatelor din România", dar, pentru că manifestul românesc este încă în stadiul de proiect, prostituatele de la noi s-au raliat celui european realizat în 2005 la Bruxelles şi adoptat de practicante din 27 de ţări.
"Provenim din
tări diferite şi ne ne despart multe obiceiuri, dar am descoperit că ne
confruntăm de multe ori aceleaşi probleme în activitatea şi în vieţile
noastre. În cadrul acestui document vom încerca să explicăm care sunt
discriminările şi nedreptăţile cu care ne confruntăm zilnic în special
cele de natură sexuală. Manifestul este viziunea noastră prin care am
dori să construim o societate mai echilibrată, în care în care
lucrătorii sexuali, drepturile lor şi dreptul la muncă să le fie
recunoscute şi apreciate", se arată în prologul manifestului.
Dincolo de o simplă toleranţă şi compasiune, dorim recunoaşterea drepturilor
Trăim
într-o societate în care serviciile sunt cumpărate şi vândute. Sexul
este unul din aceste servicii, astfel furnizarea de servicii sexuale nu
ar trebui să fie incriminată.
Condamnare
lucrătorilor sexuali din punct de vedere al moralei religioase sau
sexuale este inacceptabilă. Toţi oamenii au dreptul de a avea propriile
moralităţi religioase şi sexuale, aşadar morala nu ar trebui să fie
impusă sau determinată de o decizie politică.
Citeşte mai mult pe dcnews.ro.
Sursa: Realitatea.netUrmareste-ne pe Grupul de Whatsapp