Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:02 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi a fost semnat contractul Mirel Rădoi, noul selecționer al echipei Naționale a României

ro

27 Nov, 2019 20:46 1611 Marime text
Miercuri, 27 noiembrie 2019, Mirel Rădoi a semnat contractul de selecționer și a fost prezentat într-o conferință de presă găzduită de Casa Fotbalului.

Tehnicianul de 38 de ani a parafat un contract pe doi ani, urmând să stea pe banca echipei naționale cel puțin până la finalul preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2022.

“Mandatul lui Mirel Rădoi este unul de construcție. El cunoaște cel mai bine jucătorii U21 care au ajuns la prima reprezntativă. El a creat la EURO U21 o echipă învingătoare, ceea ce ne dorim și acum. E antrenorul cel mai potrivit să integreze tinerii jucători participanți la Campionatul European de tineret. El a reușit să construiască o echipă, un grup unit ceea de dorim să se întâmple și acum!”, a spus Răzvan Burleanu, președintele FRF.

“Mirel Rădoi reprezintă în acest moment semnalul entuziasmului. El a reanimat spiritul jucătorului român. Îi doresc multă baftă în acest drum!”, a declarat Mihai Stoichiță, director tehnic FRF.

“Să fii selecționer este cel mai înalt rang al antrenorului din România. Aprecierea FRF va trebui să o arătăm altfel, adică să câștigăm barajul pentru calificarea la EURO. Sunt mândru să mă aflu în postura asta și de acum încolo trebuie să ținem steagul României sus! Le mulțumesc jucătorilor de la U21 din cele două generații pentru că datorită lor am ajuns în această postură. În fotbal nimic nu e sigur, nu pot promite calificarea la EURO, dar pot promite că vom face totul să ajungem acolo, se va vedea asta în atitudinea noastră pe teren. Asta vă promit solemn!”, a spus Mirel Rădoi, noul selecționer al echipei naționale.

Sursă foto: FRF

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii