Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:32 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atelaje, ridicate de poliţiştii locali constănţeni. Ce alte sancţiuni au aplicat agenţii

ro

13 Feb, 2018 14:21 1171 Marime text
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța acționează atât din oficiu, cât și la solicitarea cetățenilor pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale care vizează curățenia orașului, precum și pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală care nu respectă prevederile legale în vigoare privind accesul și deplasarea acestora pe raza municipiului Constanța.
 
Astfel, în perioada 09-13.02.2018, lucrătorii instituției au aplicat şase sancțiuni contravenționale conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală cu dispunerea măsurii de ridicare a atelajului în vederea imobilizării și depozitării într-un loc special amenajat al administrației publice locale și 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.800 pentru răscolirea gunoiului.
 
"În contextul derulării campaniei „Acționează responsabil! Atitudinea ta contează!“, solicităm cetățenilor care întâlnesc vehicule cu tracțiune animală sau vehicule trase/împinse cu mâna, folosite pentru manipularea deșeurilor să ne acorde sprijinul pentru identificarea unor astfel de cazuri sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța la nr de tel: 0241/484.205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgență. Pentru utilizatorii aplicației whatsapp numărul de contact este 0799.606.142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu situația constatată, locul și direcția de deplasare a vehiculului respectiv", anunţă reprezentanţii Primăriei Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii