Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţie! Curăţenia de primăvară nu trebuie să se transforme într-o tragedie

ro

20 Apr, 2015 11:33 1507 Marime text
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa atrage atenţia că, anual, în această perioadă, se confruntă cu un număr mare de incendii provocate, în cea mai mare proporţie, de arderea vegetaţiei uscate în scopul igienizării terenurilor şi pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară.
 
Astfel, militarii atrag atenţia că cele mai des întâlnite cauze ale acestor incendii sunt nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice şi de telefonie, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, căi de circulaţie.
 
În vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine acceptul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi permisul de lucru cu foc. Emiterea permisului de lucru cu foc se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens, informează reprezentanţii ISU prin intermediul unui comunicat.
 
Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton, astfalt, bitum, ulei etc. La terminarea lucrului, permisul de lucru cu foc se predă de către executant, emitentului.
 
Amenzile în astfel de situaţii pot ajunge de la 1.000 lei la 2.500 lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii