Atenție șoferi! De luni începe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar, în Constanța!

02 Feb, 2019 13:18
ZIUA de Constanta
4181
Marime text
Aveți grijă unde parcați, pentru că, în săptămânile următoare, începe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar, precizează Primăria.
Autovehiculele care staționează sau sunt oprite neregulamentar vor fi ridicate, transportate, depozitate și eliberate de reprezentanții SC Confort Urban SRL.
Polițiștii rutieri dar și cei locali sunt cei care dispun măsura ridicării autovehiculelor. Vă reamintim câteva situații în care se poate dispune măsura ridicării: sunt pe carosabil unde staționarea este interzisă prin lege, pe trotuare fără respectarea prevederilor legale, pe spații verzi, în parcuri, în locurile unde sunt montate pavele, în parcările amenajate, fără a avea achitată contravaloarea taxei privind parcarea sau pe locurile de parcare amenajate și semnalizate corespunzător, destinate persoanelor cu handicap, etc.
Constănțenii își pot recupera mașinile din parcul auto situat în municipiul Constanța, strada Caraiman, nr. 1, dar, doar după ce au achitat taxele prevăzute prin HCLM 399/ 2018 și numai în prezența unui polițist local: tarif ridicare mașini : 450 de lei, tarif transport mașini: 120 de lei, tarif depozitare mașini/ zi : 60 de lei. Programul de restituire este non-stop.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Gutsa 02 Feb, 2019 15:53 Ba esti nebun? Nu ai parcari si tu ridici masinile? Primar nebun.