Atenție șoferi! Pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa circulaţia rutieră este deviată din cauza unor lucrări
Atenție șoferi! Pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa circulaţia rutieră este deviată din cauza unor lucrăriPe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 36, pe podul peste râul Argeş, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, din cauza lucrărilor de reparaţii la sistemul rutier, care se vor derula până la sfârşitul lunii august, traficul este deviat de pe calea 2 (sensul de mers către Bucureşti) pe calea 1 (sensul către Piteşti), unde se desfăşoară dirijat, pe câte o bandă, în ambele sensuri.
Totodată, şi pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa circulaţia rutieră este deviată de pe calea 1 (Bucureşti - Constanţa) pe calea 2 (Constanţa - Bucureşti), pe tronsonul kilometric 74+350 - 84+100 de metri, între localităţile Dor Mărunt şi Dragoş Vodă, judeţul Călăraşi, unde se desfăşoară dirijat, pe câte o bandă, în ambele sensuri. Devierea va fi valabilă până la jumătatea lunii iunie, fiind impusă pentru efectuarea de reparaţii la sistemul rutier.
„Având în vedere că începând de ieri, ora 15, până în data de 8 mai, ora 09, este în vigoare o informare meteorologică de ploi, vijelii şi căderi de grindină, ce va afecta treptat majoritatea regiunilor ţării, recomandăm participanţilor la trafic să verifice înainte de a pleca la drum dacă au funcţionale ştergătoarele de parbriz, sistemele de iluminare şi dezaburire şi să le folosească adecvat, să circule cu viteză redusă, efectuând fiecare manevră în trafic numai după o asigurare temeinică, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculul din faţă şi să acorde o atenţie sporită traficului, pentru a putea preîntâmpina eventuale accidente rutiere” - au mai transmis polițiștii Infotrafic.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp