Atenționare meteo de vreme severă RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă
Atenționare meteo de vreme severă: RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă
31 May, 2019 15:11
ZIUA de Constanta
1768
Marime text
Ca urmare a atenționărilor meteorologice de instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial de ploi și grindină, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie, la nivelul RAJA S.A. s-a activat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă, începând de astăzi – 31 mai 2019, până mâine, – 01 iunie 2019, ora 18,00.
În cadrul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenţie la nivelul localităților deservite, dotate cu utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate.
Asigurăm toţi abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și de canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce vor fi rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei electrice.
„Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924”, transmite RAJA.
Citește și: Avertizare meteo. Mai multe județe, printre care și Constanța și Tulcea sub cod portocaliu și cod galben de vreme severă

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii