Au fost desemnați purtători de cuvânt pe perioada exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene
Au fost desemnați purtători de cuvânt pe perioada exercitării de către România a Președinției Consiliului
07 Jan, 2019 21:51
ZIUA de Constanta
1816
Marime text



Doris Mircea este diplomat de carieră cu rang de ministru plenipotențiar, coordonator al Direcției Comunicare, Promovare și Organizare din cadrul Unității pentru Pregătirea Președinției României la Consiliul U.E. a M.A.E.
Din 2002 a activat în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă U.E. de la Bruxelles, ca purtător de cuvânt, responsabil pentru afaceri culturale, educaţie, cercetare, diplomaţie publică şi strategia de comunicare. În 2008 a revenit în țară la conducerea Direcției Comunicare, fiind numită, în 2010, purtător de cuvânt al M.A.E.
Este doctor în sociologie (tema comunicarea în diplomație) și a absolvit Master of Arts in International Politics la ULB, Bruxelles.
Nelu Barbu este consilier de stat al prim-ministrului și purtător de cuvânt al Guvernului începând cu februarie 2018. Nelu Barbu are o experiență de 15 ani în mass-media și comunicare publică.
Solicitările presei referitoare la subiecte ce țin de exercitarea de către România a Președinției Consiliului UE pot fi transmise la adresa: scp@mae.ro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii