Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:32 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. „Au venit investitorii la Farul!” Un elicopter a aterizat pe gazonul stadionului „marinarilor“

ro

20 Jul, 2016 17:22 5322 Marime text
Sorin Mihăilescu, cel mai cunoscut suporter constănţean, a postat pe pagina sa de Facebook câteva fotografii cu un elicopter care aterizează pe stadionul „Farul“. Pozele sunt însoţite de mesajul, în glumă, „Au venit investitorii la Farul!”.
Din câte se pare, elicopterul îi aparţine unui cunoscut al lui Giani Nedelcu, preşedintele Consiliului Director al clubului, care şi-a dat acordul pentru aterizare pe stadion. Câţiva suporteri au reacţionat la gluma lui Sorin Mihăilescu („Au venit investitorii la Farul!”), postând: „Ar fi bine să fie ceva serios”, „Un sac de mingi nu ar fi lăsat şi el”, „E ceva serios?” sau „Cine-i frate?”. „Un arab“, a continuat gluma Mihăilescu.  

UPDATE 1, ora 20.09

Menţionăm că am încercat să obţinem un punct de vedere şi de la Giani Nedelcu, însă acesta nu a putut fi contactat.

UPDATE 2: Cosmin Şişcu, directorul sportiv al FC Farul, a declarat: „Atâta timp cât stadionul Farul este dat în locaţie de gestiune clubului FC Farul, nu trebuie să cerem aprobare de la DJST Constanţa pentru acest lucru. Ne-a fost solicitată aprobare de aterizare şi am fost de acord. Nu e primul elicopter care aterizează pe stadionul Farul, sunt cam trei pe an. Am aprobat toate cererile care au solicitat până acum aterizare pe stadion“, a punctat Cosmin Şişcu.     

Sursa foto: Facebook (Sorin Mihăilescu)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii