Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:11 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Audierea candidaţilor pentru postul de procuror-şef european are loc mâine la Parlamentul European

ro

25 Feb, 2019 17:29 1598 Marime text
Audierea candidaţilor pentru postul de procuror-şef european are loc marţi. Potrivit unui comunicat transmis de Parlamentul European, candidaţii pentru primul post de procuror-şef european pentru infracţiuni împotriva bugetului UE vor fi audiaţi de către Comisiile pentru libertăţi civile şi control bugetar

Procurorul-şef european va conduce Parchetul European (EPPO) care se aşteaptă să fie operaţional până la finalul anului 2020. Marţi, în tipul unei audieri publice organizate de Comisia pentru libertăţi civile, la care va participa şi Comisia pentru control bugetar, deputaţii îi vor avea în faţă pe cei trei candidaţi selecţionaţi (în ordine alfabetică), Jean-François Bohnert din Franţa, Laura Codruţa Kövesi din România şi Andres Ritter din Germania.

Procurorul-şef va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu.

Audierea va avea loc marţi 26 februarie, 16.30-20.15 (ora României) în clădirea József Antall, sala 4Q2 a Parlamentului European din Brussels

Informaţii suplimentare despre Parchetul European

Parchetul European va fi un birou independent însărcinat cu investigarea, urmărirea şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră de TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor va putea fi extinsă în viitor pentru a include, de exemplu, activităţi teroriste.

Până în acest moment, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului European. Cele cinci state care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca) se vor putea alătura în orice moment. 

Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg si va fi compus dintr-un procuror-şef şi un colegiu de procurori din toate ţările participante. Aceştia vor coordona investigaţiile curente desfăşurate de către procurorii delegaţi în fiecare stat participant. 


Sursa foto: Facebook/European Parliament
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii