Autorul unei crime petrecute în stațiunea Mamaia, extrădat din Canada. Bărbatul a fost condamnat la 18 ani de închisoare
Autorul unei crime petrecute în stațiunea Mamaia, extrădat din Canada. Bărbatul a fost condamnat la 18 aniDetaşamentul din poliţia canadiană care se ocupă de căutarea fugarilor l-a găsit pe Givan Iusein, de 48 de ani, într-o casă din Toronto, în februarie 2013.
Iusein a fost găsit vinovat în România pentru că l-a înjunghiat mortal pe un luptător profesionist în 1992 şi a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Crima a avut loc în fața unui bar din Stațiunea Mamaia. La doi ani după crimă, sentinţa lui a fost întreruptă pentru a beneficia de tratament medical. El ar fi trebuit să revină la închisoare după 21 de luni, dar în schimb a fugit în Canada, unde trăise anterior petrecerii faptelor.
Potrivit verdictului judecătorului Kenneth Campbell de la Curtea Superioară de săptămâna trecută, Iusein a ajuns prima dată în Canada în 1988. El a cunoscut-o pe soţia sa doi ani mai târziu, a devenit rezident permanent în Canada şi, în 1992, cei doi au avut un copil.
În vara lui 1992, Iusein a revenit în România pentru o vizită.
"În noaptea de 10 iulie, aplicantul a fost implicat, împreună cu trei dintre prietenii săi, într-o dispută care a culminat cu înjunghierea mortală a lui Mihail Tudoraşcu. Ulterior, aplicantul şi cei trei co-inculpaţi au fost judecaţi de Instanța din Constanţa pentru rolul jucat în omor şi, în 1993, au fost condamnaţi pentru această infracţiune", a scris în verdict judecătorul.
După ce s-a întors în Canada în a doua parte a anilor 90, Iusein a minţit autorităţile de imigraţie despre vizita sa în România şi nu a menţionat că a fost găsit vinovat de crimă şi condamnat.
În pofida faptului că un ofiţer de la Imigrări avea suspiciuni asupra sa şi a faptului că fusese condamnat pentru agresiune, Iusein a primit cetăţenia canadiană.
După ce a fost arestat în 2013, Iusein a fost eliberat pe cauţiune dar a încălcat condiţiile eliberării şi a dispărut, fiind din nou arestat de poliţia din Toronto în 2015.
El se află de atunci în custodia poliţiei, cerând să nu fie extrădat pe motiv că a fost bătut, torturat şi agresat sexual de autorităţile române după arestare şi forţat să dea o declaraţie mincinoasă.
Iusein a pretins că a fost supus unor "bătăi violente şi dureroase, unor pedepse care reprezintă practici de tortură", printre care încătuşarea şi legarea cu lanţuri de un scaun în genunchi timp de mai multe ore, supunerea la simularea înecului, atârnarea lui de ţevi din tavan dezbrăcat în timp ce corp îi picura apă sau aplicarea de şocuri electrice la testicule. La acestea, a adăugat românul cu cetăţenie canadiană, s-ar fi adăugat faptul că procurorul l-a agresat sexual în mod repetat.
"Nu accept aceste probe. În opinia mea, această litstă de abuzuri nu s-a întâmplat şi a fost pur şi simplu fabricată de aplicant pentru a evita să fie returnat în România pentru a executa restul pedepsei pentru crimă", a mai scris judecătorul Campbell.
El a adăugat că Iusein "a fost deja judecat şi condamnat corect" de crimă şi că "există un interes public prioritar ca infractorii condamnaţi pentru astfel de crime să-şi execute sentinţele în ţara în care au comis infracţiunea. Canada nu poate deveni un sanctuar pentru criminali condamnaţi din alte ţări".
Avocatul lui Iusein, David Parry, a declarat marţi că Iusein nu a decis încă dacă va face apel la decizia lui Campbell de a da undă verde extrădării în România sau dacă va face o petiţie la Ministerul Justiţiei pentru a interveni. Indiferent de strategia pe care o va adopta, susţine Parry, Iusein este decis "să-şi reabiliteze numele", fie că va fi în România sau în Canada.
Sursa foto: torontosun.com
Sursa text: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp