Avem subiectele de la proba de astăzi a Evaluării Naţionale (document)

29 Jun, 2016 11:02
ZIUA de Constanta
3100
Marime text
Emoţii mari, din nou, pentru absolvenții clasei a VIII-a, care susţin azi proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale.
Rând pe rând, aceştia încep să iasă din săli. Unii spun că subiectele primite au fost grele, printre acestea numărându-se probleme legate de prisma triunghică, paralelipiped dreptunghic, funcţii şi ecuaţii. Un elev a spus că se aşteaptă să obţină un 6, iar altul un 8. Pe de altă parte, o elevă de la Liceul „Traian” din Constanţa a spus că subiectele au fost mai uşoare comparativ cu cele care s-au dat la simulare. De asemenea, acelaşi lucru ne-a spus şi o profesoară de matematică de la Liceul „Traian”. Potrivit acesteia, subiectele au un grad mediu de dificultate, fiind mai uşoare decât cele de la simulare. Ar fi doar două elemente mai dificile în proba de astăzi. Departajare elevilor urmând să fie făcută de geometrie.
Emoţiile elevilor şi părinţilor se vor risipi vineri, când se vor afişa rezultatele şi se vor putea depune şi contestaţii. Notele de la Evaluarea Naţională au o pondere de 75% în media admiterii la liceu. Pentru prima oară, lucrările vor fi corectate în alte judeţe decât acolo unde le susţin elevii.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii