Avertizări meteo de vreme severă. Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică să ia toate măsurile necesare
Avertizări meteo de vreme severă. Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică să
22 Mar, 2018 17:47
ZIUA de Constanta
1958
Marime text
În urma avertizării meteorologice emise de INMH pentru perioada următoare, Ministerul Sănătăţii a solicitat astăzi direcţiilor de sănătate publică să ia toate măsurile care se impun pentru rezolvarea situaţiilor speciale cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile, informează Ministerul Sănătății.
La nivelul fiecărui judeţ, s-a cerut evaluarea numărului bolnavilor care necesită transport în vederea efectuării dializei, catagrafierea, prin medicii de familie şi cu participarea asistenţilor comunitari, a bolnavilor cronici cu afecţiuni ce necesită monitorizare permanentă, a gravidelor cu risc şi a celor în ultimele două luni de sarcină, a copiilor cu afecţiuni care necesită monitorizare permanentă, persoane dependente fizic, vârstnici cu nevoi speciale.
Pacienţii care necesită dializă vor fi transportaţi la nivelul unităţii la care fac dializă, iar după efectuarea procedurilor vor fi internaţi în spitalul în cadrul căruia funcţionează unitatea de dializă. Bolnavii cronici internaţi care necesită monitorizare permanentă nu vor fi externaţi până la stabilizarea situaţiei meteo. Medicii de familie vor fi mobilizaţi acolo unde situaţia impune prezenţa acestora la cabinetele medicale în afara programului de lucru până la stabilizarea situaţiei meteo.
Direcţiile de sănătate publică vor evalua stocurile de medicamente şi materiale sanitare existente la nivelul spitalelor şi vor identifica nevoile pentru rezolvarea situaţiilor de urgenţă apărute în această perioadă.
De asemenea, managerii serviciilor de ambulanţă judeţene răspund de dispunerea tuturor măsurilor necesare asigurării cu personal corespunzător în această perioadă (medici, asistenţi medicali, etc), identificarea căilor de acces care trebuie degajate cu prioritate (acces către spitale, cabinetele medicilor de familie, Serviciile Judeţene de Ambulanţă şi orice alte unităţi sanitare), asigurarea degajării căilor de acces de la nivelul Serviciului şi al substaţiilor din structura acestuia până la drumul principal.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii