Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:11 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avionul MH370 al companiei Malaysia Airlines a fost prăbușit intenționat?

ro

01 Aug, 2016 11:10 2070 Marime text
Un expert în accidente aviatice susține că “zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines, care a dispărut de pe radare la 8 martie 2014 cu 239 de persoane la bord pe ruta Kuala Lumpur - Beijing, a fost prăbușit intenționat în ocean”.

Declarația aparține expertului în accidente aviatice Larry Vance care a anchetat accidentul unui avion al companiei Swiss Air în 1998, și a fost făcută pentru postul de televiziune australian Canal 9.

Conform agerpres.ro, expertul a arătat că un fragment de aripă, un flaperon, descoperit anul trecut pe Insula Reunion și care a fost trimis în Franța pentru analiză, este dovada cea mai clară că aparatul de tip Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines a fost îndreptat intenționat către ocean.
 
La rândul său, Peter Foley, șeful operațiunilor de căutare realizate de Oficiul pentru Securitatea Transporturilor din Australia (ATSB), nu exclude posibilitatea ca cineva să fi controlat avionul până la sfârșit. Înaltul funcționar australian a declarat că ATSB a văzut ”câteva analize ale francezilor” care sugerează că flaperonul a fost activat, ceea ce ar susține teoria potrivit căreia prăbușirea avionului a fost premeditată.
 
Luna trecută, săptămânalul New York Magazine a dezvăluit, citând documente ale FBI, că pilotul avionului a realizat o simulare de zbor pe o rută asemănătoare celei pe care se crede că a îndreptat Boeing-ul 777 înainte de dispariția aeronavei în Oceanul Indian.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii