Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:30 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Avocată reţinută pentru că introducea telefoane mobile în penitenciar

ro

28 Apr, 2015 12:19 1898 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 27, respectiv 28 aprilie 2015, a inculpaților:
 
SCAFARU MIHAELA-ALINA, avocat în cadrul Baroului Vaslui, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:
- complicitate la  dare de mită, în formă continuată,
- complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool într-un penitenciar, în scopul folosirii lor de către deţinuţi, în formă continuată,
 
CRAIU AUREL, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:
- complicitate la  dare de mită,
- complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool într-un penitenciar, în scopul folosirii lor de către deţinuţi, 
ROTARIU FLORIN, deținut în Penitenciarul Iași, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:
- dare de mită, în formă continuată, 
- instigare la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool într-un penitenciar, centru de reţinere şi arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ şi centru de detenţie, în scopul folosirii lor de către deţinuţi, în formă continuată.      
                
     În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
 
La data de 23 aprilie 2015, inculpatul Rotariu Florin a promis suma de 1.000 euro (promisiune reiterată la data de 24 aprilie 2015) unui agent de penitenciar din cadrul Penitenciarului Iaşi, pentru ca acesta din urmă să introducă ilicit în incinta unităţii de detenție, bunuri (un număr de opt aparate telefonice mobile, un încărcător de telefon și o cantitate neprecizată de băuturi alcoolice) interzise la introducerea în penitenciar, disimulate în produse alimentare.
La data de 26 aprilie 2015, inculpata  Scafaru Mihaela – Alina, avocat, în baza înţelegerii prealabile cu inculpatul Rotariu Florin (concubinul acesteia) a remis inculpatului Craiu Aurel suma de 1.000 euro și bunurile menționate mai sus, în scopul înmânării acestora agentului de penitenciar, în numele inculpatului Rotariu Florin, lucru care s-a și întâmplat în cursul aceleiași zile.
Ulterior, în cursul zilei de 27 aprilie 2015, bunurile respective au ajuns în posesia inculpatului  Rotariu Florin.
 
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea conducerii Penitenciarului Iași.
 
Inculpaților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentați la data de 28 aprilie 2015, Curții de Apel Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 
 
  Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii