Avocatul Poporului a sesizat Ministerul Sănătății după ce a primit petiţii privind proiectul legii vaccinării
Avocatul Poporului a sesizat Ministerul Sănătății după ce a primit petiţii privind proiectul legii vaccinării
10 May, 2017 15:09
ZIUA de Constanta
2092
Marime text



„Acțiunea Avocatului Poporului este urmarea mai multor petiții primite pe adresa instituției, în care cetățenii criticau prevederi din proiectul de lege sus-amintit și opinau că întregul act normativ este neconstituținal. Avocatul Poporului subliniază, totuși, că, potrivit Constituției, nu are drept de inițiativă legislativă, iar, pe de altă parte, în acest moment (în care actul normativ se află în stadiu de proiect), soluționarea petițiilor excede ariei de competență a instituției”, precizează Avocatul Poporului într-un comunicat remis ZIUA de Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii