Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:51 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Azi sărbătorim Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

ro

20 Jul, 2019 08:15 2204 Marime text
Sărbătorită la 20 iulie, zi în care este prăznuit Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene îl celebrează astfel pe ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului, informează agerpres.

Aviaţia militară română a luat naştere în anul 1910, primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu şi realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910, notează volumul ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010). Un an mai târziu, în 1911, au fost brevetaţi primii ofiţeri ca piloţi, iar în 1912, s-a creat prima şcoală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în 1913, se arată pe site-ul http://www.roaf.ro/.

În 1915, a luat fiinţă Corpul de Aviaţie, aviaţia devenind astfel armă de sine stătătoare, iar în 1917, a fost înfiinţată Direcţia Aeronauticii din Marele Cartier General român, ulterior Aeronautica română participând la marile bătălii purtate de armata română în sudul Moldovei (Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz). În anul 1923, s-a înfiinţat Inspectoratul General al Aeronauticii din Statul Major General, în 1932 a luat fiinţă Subsecretariatul de Stat al Aerului din Ministerul de Război, iar la 16 noiembrie 1936 - Ministerul Aerului şi Marinei. În perioada 1941-1945, aviaţia şi artileria antiaeriană române au participat la toate campaniile purtate de armata română în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1950, aviaţia militară a primit denumirea de Forţele Aeriene Militare.

Între 1951 şi 1960, în dotarea Forţelor Aeriene Române au intrat avioanele cu reacţie, elicopterele, staţiile de radiolocaţie şi rachetele sol-aer, Forţele Aeriene cunoscând, astfel, o etapă importantă de dezvoltare şi de modernizare.

În anul 1977, Forţele Aeriene Militare sunt redenumite, primind numele de Aviaţia Militară, la 1 mai acelaşi an fiind înfiinţat Comandamentul Aviaţiei Militare.

În 1972, aviaţia civilă fusese trecută în subordinea MApN, în cadrul căruia fusese înfiinţat Comandamentul Aviaţiei Civile - TAROM, care şi-a încetat activitatea în 1976, în locul său fiind creat Departamentul Aviaţiei Civile, în cadrul aceluiaşi minister.

Un moment important în acest domeniu l-a constituit participarea, între 14 şi 22 mai 1981, a cosmonautului român Dumitru Prunariu, la misiunea Soiuz-40. Împreună cu Leonid Popov, acesta a realizat experimente ştiinţifice, majoritatea fiind de concepţie românească, cu aparatură realizată în România.

După anul 1989, Forţele Aeriene au cunoscut un amplu proces de reorganizare, astfel că, în 1993, s-a înfiinţat Statul Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene, devenit în anul 2000 Statul Major al Forţelor Aeriene, ce are menirea de a coordona apărarea spaţiului aerian al României.


După ce România a semnat aderarea la ''Parteneriatul pentru Pace'' (1994), un pas important către integrarea în structurile euro-atlantice, capacitatea de luptă a Forţelor Aeriene Române a fost îmbunătăţită prin programe de modernizare a tehnicii existente şi, începând cu anul 2005, Forţele Aeriene Române au participat la misiuni în diverse teatre de operaţii, cum ar fi Althea (Bosnia, 2005), KAIA (Afganistan, 2006 şi 2011-2012), Baltica 07 (Ţările Baltice, 2007), se arată pe site-ul http://www.roaf.ro/.

În 2013, guvernul român şi cel portughez au semnat un contract prin care România urma să achiziţioneze 12 aeronave multirol F-16, notează sursa citată. Ultima serie dintre acestea a fost recepţionată la 6 octombrie 2017, la Baza 86 Aeriană "Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă" Borcea, în prezenţa secretarului de stat Mircea Duşa şi a unei delegaţii portugheze condusă de secretarul de stat pentru apărare Marcos Perestrello.

Anul acesta, cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor va fi oficiată o ceremonie militară şi religioasă în cadrul căreia se vor depune coroane de flori în memoria eroilor aviatori. Pe timpul ceremoniei, care va începe la ora 10.00, vor evolua aproximativ 25 de aeronave militare de tip F-16 Fighting Falcon, MiG-21 LanceR, IAR-99 Şoim, IAR-99 Standard, C-27J Spartan şi IAR-330 Puma aparţinând Forţelor Aeriene Române, două aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, şase elicoptere tip EC-135 şi Mi-17 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, trei elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii şi cinci aeronave tip Extra 300 aparţinând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, a precizat Ministerul Apărării Naţionale (MApN) într-un comunicat. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii