Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:29 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat bănuit de alarmare falsă cu bombe, depistat de polițiști

ro

30 Jan, 2019 12:03 1826 Marime text
La data de 29 ianuarie 2019, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova au depistat, în zona centrală a municipiului Ploiești, un bărbat bănuit că, în cursul aceleiași seri, ar fi alarmat autoritățile, prin serviciul 112, cu privire la amplasarea unor bombe cu gaz sarin, în București.
 
În fapt, în acea zi, la ora 18.13, bărbatul ar fi apelat serviciul 112, recomandându-se ca fiind Said ben Laden, comunicând că, în zona Gării de Nord din Bucureşti şi a Aeroportului Henri Coandă se află două recipiente cu gaz SARIN care vor sări în aer.
 
Pentru prevenirea oricărei situații de risc, specialiștii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Române și ai Serviciului Român de Informații au realizat controlul pirotehnic în cele două locuri, constatând că amenințarea nu se confirmă.
 
În aceeași zi, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, l-au depistat pe apelant, în zona centrală a municipiului Ploiești.
 
Având în vedere faptul că pe numele persoanei depistate fusese emis un mandat de aducere de către D.I.I.C.O.T.- S.T. Brașov, bărbatul a fost predat polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, în vederea prezentării la unitatea de parchet.
 
Astăzi, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Braşov au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului, pentru săvârşirea  a 4 infracţiuni de  alarmarea, prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau de menţinere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută de art.38 alin.1 din Legea nr.535/2004,  cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.
 
Menţionăm că în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Braşov efectuează cercetări faţă de acesta, pentru savârşirea  a altor 3 infracţiuni prevăzute de art. 38 alin.1 din Legea nr.535/2004.
 
Astfel, la data de 18.04.2018, în jurul orei 17.50,  bărbatul a apelat S.N.U.A.U. 112, afirmând că se află în posesia unei cantităţi de material explozibil pe care intenţionează să-l detoneze în Piaţa Unirii din Bucureşti.

 
La data de 16 noiembrie 2018, ora 23.35, acesta a apelat S.N.U.A.U. 112, comunicând operatorului că în două ore un avion al unei companii aeriene va exploda pe aeroportul Otopeni.
 
La data de 19 decembrie 2018 orele 19.59 şi 20.06, cel în cauză a apelat S.N.U.A.U. 112, transmițând că un avion al unei companii aeriene va sări în aer pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții şi inculpații beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii