Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:12 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat, cercetat pentru pornografie infantilă și șantaj. Ce măsuri s-au luat (document)

ro

30 Oct, 2018 10:18 1241 Marime text
 La data de 25.10.2018, procurorii DI.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore  a inculpatului  Iamandi Mario-Niculae, pentru săvârșirea infracțiunilor de participaţie improprie la pornografie infantilă în formă continuată, pornografie infantilă în formă continuată şi şantaj în formă continuată, potrivit unui comunicat din partea DIICOT.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că,  în cursul lunii septembrie 2018, prin acţiuni repetate, inculpatul  a determinat o victimă minoră în vârstă de 12 ani, să producă, un număr de trei înregistrări video ce o prezentau având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivele materiale pornografice cu minori.

De asemenea, în perioada septembrie – octombrie 2018, inculpatul le-a ameninţat pe victima minoră şi pe mama acesteia cu darea în vileag a comportamentului sexual al victimei, prin publicarea online a materialelor pornografice cu minori ce înfăţişau respectivul comportament sexual explicit, în scopul de continua relaţia cu victima.

În urma percheziției domiciliare efectuate  pe raza comunei Găiseni, judeţul Giurgiu, au fost ridicate mai multe sisteme informatice în vederea continuării cercetărilor, pe lângă materialele pornografice ce o înfăţişau pe victima de 12 ani, inculpatul deţinând totodată un alt material pornografic cu minori – înregistrare video ce înfăţişează o minoră neindentificată.

Faţă de inculpat, Tribunalul Galaţi a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pentru o durată de 30 de zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Galaţi.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii