Bărbaţi reţinuţi pentru furt de ambarcaţiuni şi pescuit ilegal. Bunurile, ridicate de poliţiştii constănţeni
Bărbaţi reţinuţi pentru furt de ambarcaţiuni şi pescuit ilegal. Bunurile, ridicate de poliţiştii constănţeni
26 Jan, 2018 13:50
ZIUA de Constanta
2069
Marime text
Poliţiştii de la Transporturi, cu suportul operativ al Direcției Operațiuni Speciale din Poliţia Română, au identificat nouă bărbaţi bănuiţi de furt calificat, deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețiutoare acvatice provenite din pescuit. În urma unui flagrant şi a patru percheziţii domiciliare, au fost confiscate 579 de kilograme de pește, unelte de pescuit tip setcă în lungime de aproximativ 2900 de metri și o armă de vânătoare.
Astfel, la data de 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi, au depistat în flagrant delict nouă bărbați, cu vârste între 23 și 43 de ani, din orașul Hârșova și localitatea Ciobanu, județul Constanța, în timp ce pescuiau neautorizat, într-o incintă privată.
Bărbații în cauză au fost surprinși în timp ce utilizau șase ambarcațiuni provenite din furturi comise pe raza localității Hârșova și unelte de pescuit industrial, precum și unelte de pescuit interzise la deținere. Asupra bărbaților au fost identificate unelte de pescuit tip setcă compusă cu sirec și tip monofilament, în lungime de aproximativ 2330 de metri și 579 de kilograme de pește, din speciile crap, sânger, în valoare de 6.873 de lei.
În urma a patru percheziții domiciliare, polițiștii au ridicat în vederea confiscării un motor de ambarcațiune și un rezervor cu capacitatea de 10 litri, o armă de vânătoare deținută ilegal, precum și 570 de metri de unelte de pescuit tip setcă compusă cu sirec și tip monofilament.
Astfel, la data de 12 ianuarie a.c., șase bărbaţi au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanța, ulterior dispunându-se măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, pentru patru dintre aceștia. Ceilalți trei bărbați în cauză, sunt cercetați cu privire la săvârșirea infracţiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețiutoare acvatice provenite din pescuit, faptă prev. și ped. de art. 64 lit. h din OUG 23/2008, modificată prin Legea 317/2009.
Arma de vânătoare a fost introdusă la camera de armament a S.R.P.T. Constanța, iar celelalte bunuri ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor au fost depuse la camera de corpuri delicte a S.R.P.T. Constanța.
Valoarea bunurilor confiscate este de 367.500 lei.
Sursă foto: Poliţia Română
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii