Biletele CFR se vor scumpi cu 18 la sută începând de mâine
Biletele CFR se vor scumpi cu 18 la sută începând de mâineÎncepând de duminică, 14 august 2011, tarifele la transportul feroviar de călători se vor majora cu 18 la sută, informează realitatea.net. Măsura a fost luată cu scopul de a "redresa financiar compania", se rată într-un comunicat CFR Călători.
Măsura face parte din strategia de redresare şi echilibrare a situaţiei financiare a companiei şi are ca principală cauză creşterea preţurilor - care a avut loc de la data ultimei majorări (20 septembrie 2010) şi până în prezent - la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc", se arată într-un comunicat al CFR.
Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până la acest moment se aplică în continuare şi după majorare, menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de 50% din tariful integral la abonamente pentru navetişti şi de 75 la sută la abonamente pentru elevi şi studenţi.
Şi restul ofertelor comerciale prin care se acordă reduceri la transportul cu trenul, se vor menţine:
"Călătoria dus-întors" cu o reducere de zece la sută;
reduceri între 5-13 la sută la achiziţionarea biletelor cu anticipaţie;
"Minigrup 2 - 5" este destinată celor călătoresc în grupuri mici (de 2 - 5 persoane) şi este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin în zilele de vineri şi duminică, cu reduceri între zece şi 25 la sută;
"Cartea VSD" (vineri, sâmbătă, duminică) valabilă în week-end, cu reduceri între 25 şi 60 la sută;
oferta de vacanţă - reducere de zece la sută, la cumpărarea biletului online cu un card MasterCard sau Maestro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp