Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:40 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Black Sea Oil & Gas primește aprobarea Guvernului României pentru dezvoltarea zăcămintelor de gaze Ana și Doina

ro

15 Apr, 2019 12:25 2314 Marime text
Black Sea Oil & Gas SRL („BSOG”) împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources SRL („Petro Ventures”) şi Gas Plus International B.V. („Gas Plus”), anunță că, urmare a luării deciziei finale de investiţie din data de 6 februarie 2019, au primit aprobarea din partea Guvernului României prin Agenția Națională pentru Resurse Minerale (“Agenția”) pentru Studiile de evaluare a resurselor geologice și rezervelor de gaze libere aferente zăcămintelor comerciale Ana și Doina, care fac obiectul Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (“Proiectul MGD”) din largul Mării Negre.

Proiectul MGD, primul proiect de acest gen construit în zona românească a Mării Negre după anul 1989, constă în săparea a cinci sonde de producție (o sondă submarină pe zăcământul Doina și patru sonde de producție pe zăcământul Ana) și realizarea unui ansamblu submarin de producție pe zăcământul Doina care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producție monitorizată și operată de la țărm, amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 126 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la țărm, până la noua stație de tratare a gazelor („STG”) din comuna Corbu, județul Constanța. Capacitatea de producție estimată va fi de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României. Gazele tratate vor fi livrate în Sistemul Naţional de Transport al Gazelor Naturale („SNT”) operat de SNTGN Transgaz SA, la stația de măsurare a gazelor aflată în cadrul STG.

Pentru anul 2019, BSOG are în plan finalizarea etapei de proiectare de detaliu a Proiectului MGD, începerea fabricării platformei de producție Ana la șantierul naval din Agigea, începerea lucrărilor de construcții civile la STG din comuna Corbu și achiziționarea și livrarea echipamentelor necesare.

Mark Beacom, Directorul General Executiv al BSOG, a declarat: “Această aprobare din partea Agenției reprezintă confirmarea oficială din partea statului român că Proiectul MGD este aprobat. Apreciem foarte mult procesarea rapidă a cererii noastre de către Agenție.”

Gigi Dragomir, Președintele ANRM, a comentat: “Punerea în producție a zăcămintelor de gaze Ana și Doina din largul Mării Negre constituie o prioritate pentru ANRM, instituție care sprijină implementarea proiectelor de hidrocarburi din largul Mării Negre ce pot conduce la diversificarea surselor de aprovizionare cu energie în România.”

Despre BSOG şi partenerii săi

Black Sea Oil & Gas SRL, deținută de Carlyle International Energy Partners și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este o companie independentă de petrol și gaze cu sediul în România care desfășoară operațiuni de explorare, dezvoltare și exploatare a resurselor convenționale de țiței și gaze naturale. În prezent portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime și XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, în care BSOG deține o participație de 65% și calitatea de operator.

Gas Plus este al patrulea cel mai mare producător de gaze naturale din Italia activ în principalele sectoare ale industriei gazelor naturale, în special în domeniul explorării, producției, achiziției, distribuției și vânzării cu amănuntul. La 31 decembrie 2017 grupul avea 45 de concesiuni de exploatare situate pe întreg teritoriul Italiei, un total de aproximativ 1.600 de kilometri de rețea de distribuție în 39 de municipalități deservind peste 72.000 de utilizatori finali, și un număr de 181 de angajați. Gas Plus deține o participație de 15% în concesiunea privind perimetrele XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime și XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre.

Petro Ventures, un grup privat de investiții, deține o participație de 20% în concesiunea privind perimetrele XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime și XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii