Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:19 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Bogdan Olteanu își va da demisia luni din funcția de viceguvernator. Deocamdată a fost plasat în arest la domiciliu

ro

29 Jul, 2016 19:17 2041 Marime text
Bogdan Olteanu își va da luni demisia din funcția de viceguvernator al BNR, "deoarece nu dorește ca această instituție respectabilă, condusă de persoane respectabile, să fie târâtă în mod nejustificat într-un scandal mediatic, pe care nu numai că nu și l-a dorit, dar nici nu îl merită". Anunțul a fost făcut de avocatul acestuia, Constantin Durgheu.
 
Declarația avocatului a fost făcută la finalul procesului în care a fost judecată cererea DNA de arestare preventivă a lui Bogdan Olteanu, acuzat de trafic de influență.
 
Avocatul a mai spus că Bogdan Olteanu nu a cerut și nu a primit de la Sorin Ovidiu Vîntu vreo sumă de bani și este consternat de acuzațiile care i se aduc. În opinia sa, Bogdan Olteanu nici măcar nu ar trebui pus sub control judiciar, care i se pare o măsură exagerată.
 
Amintim că Bogdan Olteanu a fost reținut azi  noapte, sub acuzația că, în perioada iulie - noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
 
"În perioada iulie - noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la un om de afaceri ( n.r. - Sorin Ovidiu Vîntu) suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării (n.r. - Liviu Mihaiu). Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic", susțin procurorii DNA.
 
Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu ar fi fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Bogdan Olteanu (n. 29 octombrie 1971, București) este un politician și avocat român de origine evreiască, viceguvernator al BNR, fost deputat de București și fost membru al Partidului Național Liberal. A deținut funcția de președinte al Camerei Deputaților din Parlamentul României între 2006 și 2008. De asemenea, în perioada decembrie 2004-martie 2006, el a fost ministru delegat pentru relația cu Parlamentul în Guvernul Tăriceanu.
 
După absolvirea facultății, în anul 1997 a fost angajat pe postul de consilier al Ministrului de stat, Ministrul industriei și comerțului, Călin Popescu Tăriceanu. După ce a fost o scurtă perioadă și consilier RATMIL în anul 1998, el a început să profeseze avocatura în cadrul Cabinetului de Avocatură Bogdan Olteanu.

 
Înscris ca membru în Partidul Național Liberal în anul 1991, el a activat în cadrul tineretului liberal, ocupând funcțiile de secretar general al Organizației Studenților Liberali (1993-1996) și apoi de vicepreședinte (1996-1998) și președinte (1998-2000) al Tineretului Național Liberal.
 
Între anii 2001 și 2002 a fost membru supleant al Biroului Permanent Central al PNL. Începând cu anul 2002 ocupă funcția de președinte al Curții de Onoare și Arbitraj a Partidului Național Liberal.
 
Ca urmare a alegerilor parlamentare din noiembrie 2004, Bogdan Olteanu a fost ales deputat de București pe listele Alianței Dreptate și Adevăr. În calitate de deputat, el a fost membru în Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă (până în septembrie 2006), deținând și funcția de președinte al acesteia până în februarie 2005, apoi membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții (septembrie 2006 - februarie 2007) și în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională (din februarie 2007).
 
Până în anul 2005, Bogdan Olteanu a deținut 50% din capitalul social al societății de consultanță Gorghiu & Asociații și a figurat ca asociat, alături de soția sa Cristina Andone, la firma SC Cristina Consulting SRL, societate înființată în anul 2002. Deține acțiuni la Banca Comercială Ion Țiriac. De asemenea, Bogdan Olteanu a figurat și ca membru în comisiile de privatizare a BCR și CEC.

UPDATE, ora 20.00:


Bogdan Olteanu, plasat în arest la domiciliu

 

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins astăzi cererea DNA de arestare preventivă a viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, acesta fiind plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență. Decizia nu este definitivă.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii