Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:05 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Brăila A treia Conferinţă regională dedicată programului PNDR pentru regiunea de Sud-Est

ro

12 Sep, 2018 09:12 1453 Marime text
Nevoia reînnoirii generațiilor implicate în agricultură și a transferului echitabil al activității agricole au fost dezbătute cu ocazia celei de-a treia Conferințe Regionale dedicată dezbaterii subiectelor privind implementarea eficientă a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, desfășurată la Brăila în data de 10 septembrie 2018.
 
În regiunea de dezvoltare Sud-Est doar 17.830 dintre fermieri au vârsta până în 40 ani. Din totalul de 112.096 cereri unice de plată înregistrate la APIA, mai mult de 51.738 au fost depuse de fermieri cu vârsta de peste 60 de ani. De precizat este faptul că în această regiune sunt incluse şi judeţele Constanţa şi Tulcea. Prima conferinţă din PNDR a avut loc la Constanţa.
 
În cadrul întâlnirii, secretarul de stat Alexandru Potor a declarat:

“Romania propune soluții pentru stabilizarea fermierilor tineri în zonele rurale. În viitor solicităm Comisiei Europene instituirea unor prime de menținere și dezvoltare a micilor exploatații deținute de persoane până în 40 ani. În acest moment, această categorie de fermieri nu este eligibilă în cadrul măsurilor de instalare a tinerilor fermieri (M 6.1 PNDR) și consider că acesta este un motiv de discriminare și descurajare tocmai a celor care au început cu greu și au luptat pentru a-și menține viabile exploatațiile chiar dacă nu au dimensiunile foarte mari. Abordarea LEADER și utilizarea grupului de acțiune locală reprezintă o soluție foarte bună pentru o distribuție teritorială echilibrată a fondurilor de dezvoltare dedicate în mod special tinerilor și fermelor mici și mijlocii”.
 
În prezentarea sa, Daniel-Eugeniu Crunțeanu, directorul general adjunct al AFIR, a arătat că proiectele finanțate cu fonduri europene prin PNDR 2020 la nivelul Regiunii de dezvoltare 2 Sud-Est Constanța au permis angajarea a peste 570 de oameni în noi locuri de muncă, susținerea financiară pentru instalarea a 1.640 de tineri fermieri, precum și finanțarea a 1.200 de antreprenori care dezvoltă investiții neagricole în mediul rural.
 
Totodată, Daniel Crunțeanu a afirmat:

”Impactul fondurilor europene în dezvoltarea durabilă a mediului rural este evident și prin contractarea proiectelor prin care sunt în curs de realizare peste 470 de kilometri de drumuri comunale, peste 220 de kilometri de rețele de canalizare și de alimentare cu apă, precum și 21 de grădinițe și 4 creșe și unități after school. Avem în acest moment câteva linii de finanțare pe care fermierii sau producătorii agricoli le pot încă accesa. Mă refer la submăsura 4.1 care oferă sprijin substanțial pentru exploatațiile agricole atât pentru cele vegetale, cât și pentru fermele de familie, submăsura 6.3 dedicată fermelor mici, dar și submăsura 4.2 – procesarea produselor agricole.’’
 
La eveniment au fost prezenți alături de secretarul de stat Alexandru Potor, directorul general adjunct al DGDR- AM PNDR Carmen Boteanu, reprezentanți ai APIA, Alina Mihaela Toma, Președinte-Director general FGCR, Alexandru Petrescu, Directorul General al FNGCIMM și alții.

 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii