Bulevardul Mamaia închis Au fost demarate în mod oficial lucrările de construcţie a pasarelelor
Bulevardul Mamaia închis: Au fost demarate în mod oficial lucrările de construcţie a pasarelelor
01 Apr, 2014 10:02
ZIUA de Constanta
3597
Marime text
Din dimineaţa acestei zile lucrările la pasarelele pietonale din staţiunea Mamaia au fost începute. Acestea vor dura aproximativ o lună, până pe data de 24 aprilie.
Bulevardul Mamaia este închis de astăzi circulaţiei. Pe o perioadă de aproximativ o lună, participanţii la trafic vor folosi rute ocolitoare. Astfel, pe sensul de mers din Constanţa spre Năvodari, circulaţia va fi deviată pe aleea din faţa Hotelului Perla cu ieşire în sensul giratoriu de la Aqua Magic. Pe direcţia Năvodari-Constanţa, şoferii sunt îndrumaţi de la staţia de taxare alfată în staţiunea Mamaia pe linia de centură cu ieşire pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu.
Conducătorilor auto li se mai aduce la cunoştinţă faptul că, începând tot de astăzi până pe data de 15 mai, în zona Hotel Rex şi Cazino, pe o distanţă de 200 de metri, circulaţia pe bulevardul Mamaia va fi resticţionată. Pe ambele părţi ale drumului se va putea circula doar pe câte un sens de mers.
Lucrările efectuate au drept scop construirea a trei pasarele pietonale şi desfiinţarea unor treceri de pietoni pentru fluidizarea traficului în staţiune.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii