Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:46 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Camera Deputaților adoptă legea pentru ca și preoții să fie verificați

ro

27 Apr, 2016 15:08 4285 Marime text
 
Camera Deputaților adoptă legea pentru ca și preoții să fie verificați de către Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor fosteri Securităţi (CNSAS) dacă au colaborat sau nu cu Securitatea comunistă, iar Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a acordat un aviz favorabil, cu majoritate de voturi, pentru a nu se mai acorda bani publici (guvern, primării, etc) pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.
 
Deputatul Remus Cernea spune că în această săptămână s-au înregistrat ”două noi succese de etapă în Parlament”. El amintește de adoptarea inițiativei legislative ce privește verificarea preoților și de avizul favorabil inițiativei legislative privind Catedrala Mântuirii Neamului.
 

”În ciuda eforturilor făcute de către deputatul găsit drept colaborator al Securității, Ciprian Nica, de a încălca Regulamentul Camerei Deputaților pentru a-i proteja pe preoți de verificările CNSAS, nici săptămâna trecută, nici astăzi nu a fost întrunit cvorumul de ședință în plen pentru a se putea vota legi. Astfel că, deși era pe Ordinea de zi, inițiativa legislativă cu Raport de respingere impus ilegal de către Nica nu a mai ajuns la votul final, de adoptare ori de respingere. Iar cum Camera Deputaților este prima sesizată și avea termen până în data de 29 aprilie 2016 pentru a decide, respectiva inițiativă legislativă va fi adoptată tacit!”, spune deputatul Cernea.

 
El s-a declarat mulțumit de avizul favorabil prin care „se înlătură un privilegiu cu totul exagerat acordat bisericii majoritare care a primit deja peste 40 de milioane de euro din bani publici numai pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului (fără a mai socoti și celelalte mii de biserici construite deja din bani publici ori aflate în diverse faze de construcție) și care ar urma să mai consume multe alte zeci sau chiar sute de milioane de euro pentru ridicare și întreținere, dacă legea pe care am propus-o nu ar fi adoptată de către Parlament”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii