Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:00 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Camerun Un copil a fost omorât de o maşină din convoiul ambasadoarei SUA la ONU

ro

19 Apr, 2016 10:00 1968 Marime text
 
Un băiat din Camerun şi-a pierdut viaţa ieri, după ce a fost lovit accidental de o maşină din convoiul ambasadoarei SUA la ONU, Samantha Power, care se află într-un turneu regional pentru a discuta despre combaterea Boko Haram. Accidentul a fost făcut public mai întâi de mass-media din Camerun, iar apoi Samantha Power l-a confirmat într-o scurtă declaraţie de presă de la Maroua, în nordul ţării.
 
Diplomaţia americană, citată de AFP, a explicat că vehiculul din convoiul său "a lovit un băiat", care în ciuda "îngrijirilor medicale primite imediat a murit la puţin timp după aceea". Ambasadoarea SUA la ONU şi-a exprimat tristeţea pentru accidentul mortal şi a transmis condoleanţe familiei.
 
Din luna ianaurie, Nigeria şi statele vecine Camerun, Ciad şi Niger se coordonează în lupta împotriva Boko Haram, cu ajutorul SUA. Preşedintele nigerian Muhammadu Buhari a declarat în decembrie că gruparea islamistă a fost învinsă "din punct de vedere tehnic". Aceasta este responsabilă pentru moartea a circa 20.000 de persoane şi pentru strămutarea forţată a circa 2,6 milioane de persoane.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii