Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:26 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campionatele europene de gimnastică din 2017, în România

ro

23 Jan, 2015 19:41 6515 Marime text
România va organiza Campionatele Europene de gimnastică din 2017, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), Adrian Stoica, citat de Mediafax, aceasta fiind a doua ediţie găzduită de ţara noastră după cea din 1957, prima a competiţiei.
 
Şeful FRG mai spune că infrastructura necesară organizării CE din 2017 a fost prezentată acum doar "în poze".
 
"Noi am prezentat nişte poze, iar ele trebuie să devină realitate. Mă refer la noua Sală Polivalentă din Bucureşti. Responsabilitatea se întinde pe mai mulţi ani şi include mai mulţi factori responsabili, nu doar federaţia", a spus Stoica.
 
El a făcut comentarii şi în privinţa unei alte posibile gazde a CE din 2017, Cluj-Napoca, dacă sala din Bucureşti nu va fi terminată la timp.
 
"Nu am prezentat această variantă şi nici nu va fi prezentată decât dacă se vor complica lucrurile cu sala din Bucureşti. Noi trebuie să ştim cu ce mergem la război, cum se spune", a încheiat Stoica.
 
România a fost aleasă gazdă a CE din 2017 în detrimentul Danemarcei, care şi-a depus candidatura prin Odense.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii