Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:59 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din contracandidat, consilier personal Mihai Petre „Când stai pe bară şi faci opoziţie de pe Facebook, nu poţi face mare lucru“

ro

15 Sep, 2016 23:47 2735 Marime text
Surpriză în peisajul adiministraţiei locale Constanţa. Din contracandidat, Mihai Petre i-a devenit consilier personal primarului Decebal Făgădău. Informaţia a fost confirmată pentru ZIUA de Constanţa chiar de Mihai Petre.

„Când stai pe bară şi faci opoziţie de pe Facebook, nu poţi face mare lucru. De aceea am acceptat provocarea de a intra în Primărie, de a contribui la reformarea instituţiei şi la crearea unei administraţii care să lucreze în totalitate în interesul constănţenilor“, a afirmat acesta.

Mihai Petre a dezvăluit că propunerea a venit din partea primarului Făgădău.

„La sfârşitul anului trecut am fost cred singurul nepolitician care i-a trimis nişte obiecţii legate de bugetul pe anul în curs şi am comunicat cu dânsul de atunci pe probleme ce ţineau de administraţie şi de felul în care a fost întocmit bugetul. (...) Am dorit să candidez şi am venit şi cu un program pe care îl consider cel mai bun al unui candidat care n-a mai intrat în cursă. Şi, sigur, în momentul în care mi s-a propus să pun în aplicare acest program din interior, bineînţeles că am spus da“ a mai adăugat Mihai Petre.

La alegerile locale din această vară, Mihai Petre şi-ar fi dorit să ocupe din postura de independent fotoliul deţinut astăzi de pesedistul Decebal Făgădău. Totuşi, fiindcă nu a reuşit să strângă numărul suficient de semnături a fost nevoit să abandoneze ideea.

Mihai Petre şi-a preluat încă de astăzi noul loc de muncă din administraţia locală, chiar dacă fişa completă a atribuţilor nu a fost încă definitivată şi urmează să fie prezentată într-o conferinţă de presă.

„Eu voi avea atribuţii pe o paletă mai largă de zone administrativă, cum ar fi cultură, culte, educaţie, reforma administraţiei, relaţia cu partidele politice, cu ONG-urile“, a dezvăluit Mihai Petre pentru ZIUA de Constanţa.

Noul consilier personal al primarului Făgădău va avea şi atribuţii în relaţia cu mass-media, un capitol deficitar până acum pentru Primăria Constanţa.

 „Voi îmbunătăţi relaţia cu presa acolo unde va fi cazul. Voi acoperi mai multe zone pe care astăzi domnul primar nu le acoperă cum trebuie, în mare parte pentru că este prea ocupat cu administraţia propriu-zisă. Eu voi aduce îmbunătăţiri acolo unde va fi nevoie. Eu vin cu toată experinţa mea din administraţia publică pe care o pun la dispoziţia primăriei şi sper să contribui la o administraţie mai bună decât a fost până acum“, a mai spus Mihai Petre, care, în trecut, s-a ocupat de  relaţia cu mass-media la Prefectura Constanţa şi la Consiliul Judeţean.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii