„Căpșunarii“ din Tulcea au luat cu asalt Serviciul Paşapoarte
„Căpșunarii“ din Tulcea au luat cu asalt Serviciul PaşapoarteFuncţionarii spun că volumul de muncă este foarte mare în această perioadă, dar fac față cu brio cererilor, prin prelungirea programului la ghișee. Ca în fiecare vacanţă de vară, toţi cei reveniţi pentru scurt timp acasă trec şi pe la acest serviciu, pentru rezolvarea problemelor legate de acte.
Conducerea Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Tulcea spune că numărul cererilor este în continuă creștere, o situație specifică lunilor august și septembrie din fiecare an. „Este într-adevăr foarte aglomerat în lunile iulie, august și septembrie, ultimele două fiind chiar luni de vârf când numărul cererilor depășește 1500. Acum se întorc foarte multe persoane din Spania și Italia, în concediu, care doresc să-și înnoiască pașapoartele, iar pe de altă parte sunt cei care pleacă în excursii în străinătate", spune Marian Popescu, șef Serviciu Pașapoarte.
În condițiile afluxului de solicitanți care s-a ridicat luna trecută la aproape 1000, Serviciul de Pașapoarte își prelungește în această perioadă programul de lucru cu publicul funcție de cererile de la ghișee. „Programul nostru normal este de la 8.30 la 16.30, de luni până vineri, cu excepția zilei de miercuri când programul este prelungit până la 18.30 pentru acele persoane care ies mai târziu de la muncă. Dar acest program este prelungit zilnic funcție de publicul de la ghișeu. Adică nu închidem în fața omului și-i spunem că, gata am terminat programul. Cât este public, atât stăm după program", spune Marian Popescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp