Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:39 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caravana “Fii pregătit!” ajunge la Constanța!

ro

13 Aug, 2018 21:32 1454 Marime text

Caravana “Fii pregătit!” va ajunge miercuri (15 August), joi (16 August) și vineri (17 August), în orașul Constanța și va fi amplasată pe faleza Cazino.

În cele 3 zile între orele 10:00 – 18:00, personalul ISU Constanta va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România - cutremure, inundații, incendii - și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față, precizează ISU Constanţa.


Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.

Aceasta este al treilea an când Caravana “Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației.

Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/, unde se găsește calendarul deplasărilor până în luna decembrie.

Despre Caravana "Fii pregătit!"

În primii doi ani de la lansare, Caravana a parcurs peste 35.000 de kilometri și a ajuns în 77 de localități. Mai mult de 200 de voluntari, paramedici și formatori ISU au participat activ la instruirea a peste 20.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.000 de sesiuni de instruire. Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 100.000 de persoane, care sunt acum informate și știu să reacționeze mai bine în fața unei situații de urgență.
 
Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi care a fost susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii