Care au fost cele mai grave incidente care s-au petrecut la referendum
Care au fost cele mai grave incidente care s-au petrecut la referendum
O membră a biroului electoral dintr-o secție din București a sesizat faptul că o persoană ar fi luat de pe masă peste 80 de buletine de vot și ar fi încercat să fugă cu ele. Persoana a fost prinsă imediat de jandarmii care asigurau paza secției. I s-a întocmit dosar penal pentru furt.
Într-o comună din Dolj, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că o angajată a primăriei ar fi strâns mai multe cărți de identitate ale unor cetățeni din localitate și ar fi votat în locul acestora.
Polițiștii au descoperit în autoturismul persoanei respective 17 cărți de identitate care aveau aplicate pe spate autocolante cu inscripția Votat.
S-a întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.
Un cetățean dintr-o comună din județul Botoșani a sunat la 112 pentru a sesiza faptul că nu a fost lăsat să voteze la o secție din municipiul Botoșani. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Bărbatul a votat în cele din urmă la o altă secție.
În județul Giurgiu, polițiștii efectuează verificări după ce au primit o sesizare cu privire la faptul că primarul unei localități i-ar fi îndemnat pe participanții la o cununie civilă să meargă la vot.
În județul Cluj, printr-un apel la 112 a fost semnalat faptul că o persoană bolnavă psihic a fost ajutată să voteze de un membru al biroului electoral al secției de votare, iar la ieșire s-ar fi întâlnit cu primarul localității care i-ar fi înmânat o sumă de bani.
Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorului.
În Gorj, doi membri ai unei secții de votare au plecat cu urna specială, fără a fi însoțiți de efective MAI.
De asemenea, polițiștii efectuează verificări și în cazul sesizărilor privind situațiile de așa-zis turism electoral.
Până la ora 17:00, şi-au exercitat dreptul de vot 447 de persoane aflate în 38 de centre de reţinere şi arestare preventivă de la nivel naţional, din cele 513 persoane care au solicitat să voteze prin intermediul urnei speciale.
În urma discuţiilor cu preşedinţii birourilor electorale, s-a stabilit ca în 6 centre de reţinere şi arestare preventivă din județele Arad, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Iași și Neamț procesul de votare să fie continuat mâine.
Vă reamintim că astăzi procesul de votare se va încheia la ora 21.00, urmând să se reia mâine la ora 07.00.
În această seară, la încheierea votării preşedinții birourilor electorale ale secţiilor de votare au obligația de a dispune măsurile necesare pentru ca urnele de vot, ştampilele, buletinele de vot nefolosite şi toate celelalte documente ale biroului electoral să rămână sub paza angajaților Ministerului Afacerilor Interne.
Posturile de pază ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne vor fi stabilite astfel încât să se asigure securitatea tuturor căilor de acces în localul de vot.
La plecare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are obligația de a sigila toate căile de acces.
Mâine dimineață, în cea de-a doua zi de referendum, ridicarea sigiliilor se va face la ora 06.00, de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, numai după ce s-a verificat integritatea acestora.
În această seară și pe parcursul nopții, structurile Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizate pentru a putea gestiona cu operativitate orice situație care ar putea perturba desfășurarea referendumului sau climatul de siguranță publică.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp