Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:57 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Carne de porc sustrasă dintr-o fermă în care a fost confirmată prezența pestei porcine africane

ro

31 Aug, 2018 13:42 1873 Marime text
Trei brăileni s-au ales cu dosare penale fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de răspândire a bolilor la animale sau plante şi furt, după ce au sustras carne din ferma Romsoci din Tichileşti, unde săptămâna trecută a fost confirmată existenţa virusului pestei porcine africane, potrivit IPJ Brăila citat de Agerpres.ro. 
 
Conform sursei citate, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza comunelor Gropeni şi Tichileşti, în vederea identificării produselor de origine animală cu risc de transmitere a virusului pestei porcine africane.
 
Doi bărbaţi au fost depistaţi în timp ce se aflau într-un autobuz pe raza localităţii Tichileşti şi aveau asupra lor 15 kg de carne de porc. Cel de-al treilea a fost găsit în trafic, pe DJ 212, la intrarea în localitatea Tichileşti, în timp ce transporta cu un autoturism cantitatea de 9 kg de carne de porc.
 
Poliţiştii au stabilit că aceste cantităţi de carne ar fi fost sustrase din incinta unei societăţi comerciale, declarată în stare de carantină.
 
Întreaga cantitate de carne de porc a fost confiscată şi predată Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de răspândire a bolilor la animale sau plante şi furt.
 
Săptămâna trecută, în crescătoria de porci care aparţine SC Romsoci SRL Tichileşti, în care se află 35.000 de animale, a fost depistat un focar de pestă porcină africană, motiv pentru care s-a trecut la eutanasierea acestora.

Sursa: Agerpres.ro. 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii