Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:12 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Cartea de Salvare la Bord”, iniţiativă lansată de de Automobil Clubul Român şi IGSU

ro

22 Nov, 2016 14:50 2900 Marime text
Cartea de Salvare la Bord este o iniţiativă lansată în anul 2015 de Automobil Clubul Român (ACR) împreună cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi promovată în parteneriat cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi OMV Petrom.
 
Acest concept a fost implementat în România după modelul altor cluburi din Europa, membre ale Federaţiei Internaţionale a Automobilului (FIA).
 
Dotarea maşinii cu Cartea de Salvare la Bord poate reduce cu până la 30% timpul de descarcerare în cazul unui accident.
 
 Majoritatea şoferilor din România manifestă un comportament preventiv în trafic, dar mai puţini dintre aceştia sunt familiarizaţi cu situaţia post-accident. În cazul unui accident grav, dotările autoturismelor moderne, menite să sporească siguranţa pasagerilor, sunt o serioasă provocare pentru echipajele de descarcerare. Anumite componente de siguranţă pot reprezenta factori de risc (ex. explozia generatoarelor de gaz din componenţa sistemelor airbag) atât pentru echipajele de intervenţie, cât şi pentru persoanele care aşteaptă să fie salvate. Cartea de Salvare a autoturismului aflată la bord poate creşte şansele de salvare ale participanţilor la trafic după un accident. Cu ajutorul acesteia, timpul de descarcerare poate fi redus cu până la 30%, aspect vital în lupta contracronometru pentru salvarea victimelor rezultate în urma accidentelor grave de circulaţie.


 
 Cartea de Salvare la Bord este un document standardizat în format A4, care prezintă specificaţiile tehnice ale maşinilor. Aceasta cuprinde informaţii importante pentru salvatori, cum ar fi: poziţionarea armăturilor cabinei, a rezervorului de combustibil, a bateriei, airbag-urilor, generatoarelor de gaz, unităţilor de control ş.a., precum şi punctele adecvate de tăiere, astfel încât, în cazul unui accident rutier, echipele de descarcerare să intervină cu promptitudine pentru salvarea victimelor.
 
Este o necesitate, dar nu o obligativitate ca fiecare proprietar de autovehicul să deţină o carte de salvare, care poate fi descărcată de pe website-ul ACR – www.csb.acr.ro, în funcţie de marca şi modelul autovehiculului. Pentru a fi uşor de identificat diversele componente,Cartea de Salvare la Bord trebuie printată color şi aşezată la parasolarul din dreptul şoferului, aşa cum prevăd procedurile de salvare. După tipărirea documentului, proprietarii de automobile îl pot prezenta la casele de marcat din orice staţie Petrom sau la sediile ACR, pentru a primi un autocolant de semnalizare. Acesta se va lipi pe interiorul parbrizului, în partea stânga sus sau stânga jos, pentru a „semnaliza” echipajelor de descarcerare prezenţa Cărţii de Salvare la Bord.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii