Casa de Cultură din Constanţa găzduieşte conferinţa „Omagiu Părintelui Arsenie Papacioc”

17 Jul, 2015 10:39
ZIUA de Constanta
4775
Marime text
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Tomisului informează că, la patru ani de la trecerea la Domnul a părintelui Arsenie Papacioc, mănăstirea Ioan Casian organizează luni, 20 iulie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură din Constanţa, conferinţa Omagiu Părintelui Arsenie Papacioc.
La eveniment vor participa IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, părintele Ilarion Dan, duhovnicul mănăstirii Crucea, şi părintele Iustin Petre, stareţul mănăstirii Ioan Casian, care vor vorbi despre personalitatea marelui duhovnic al Dobrogei.
De asemenea, va fi lansat şi volumul omagial Ochii prin care vedem cerul, ce reuneşte mai multe mărturii ale unor oameni care l-au cunoscut pe părintele Arsenie Papacioc. La final, corala Armonia va susţine un recital.
Părintele Arsenie s-a născut în data de 15 august 1913, în comuna Perieți din județul Ialomița. La vârsta de 36 de ani a primit călugăria la mănăstirea Sihăstria, județul Neamț. Un an mai târziu, pe 26 septembrie 1950, a fost hirotonit preot la mănăstirea Slatina din Suceava, unde a fost prieten al Părintelui Ilie Cleopa.
A suferit mulți ani de închisoare și prigoană comunistă alături de Părintele Iustin Pârvu, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic și mulți alții. Din anul 1976 a fost duhovnic al mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol. Numit și „duhovnicul de la Malul Mării”, Părintele Arsenie este cunoscut ca unul dintre marii duhovnici ai României. A avut o evlavie deosebită față de Maica Domnului, sfătuind credincioşii să-I ceară ajutorul neîncetat. A trecut la Domnul în ziua de 19 iulie 2011.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii